Răsplăţi Veşnice
Există multe versete în Biblie cu privire la câştigarea de răsplăţi! Mântuirea este un dar, gratuit (Romani 5:15-16, Efeseni 2:8-9), dar tu poţi căpăta răsplăţi după ce eşti mântuit şi, de asemenea, este posibil să pierzi răsplăţi (vezi I Cor. 3:11-15, Col. 2:18, II Tim.2:5, II Ioan: 8, Apoc. 3:11). Răsplăţile se bazează pe multe lucruri diferite, ca de exemplu: „Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” (Mat. 10:42) Biblia ne spune că Dumnezeu va împărţi cinci feluri diferite de cununi atunci când vom ajunge în cer, plus alte tipuri de cununi. Partea minunată este că aceste cununi sunt date de un judecător imparţial, care nu face greşeli.
Unii cred că aceste cununi sunt simbolice şi nu literale, dar în Apocalipsa, cei 24 de bătrâni din cer au chiar cununi pe care le aşază la picioarele Mântuitorului nostru. Este posibil să capeţi mai multe cununi, nu numai una, şi când Hristos se va întoarce, El are „multe cununi”. Istoria ne spune despre doi regi Egipteni, unul din nord şi celălalt din sud, care se luptau unul cu celălalt. Cel care învingea lua ambele coroane, le combina şi făcea o nouă coroană. Poate că ceva similar se va întâmpla dacă vei căpăta mai multe coroane: Hristos va face o singură coroană cu piese din celelalte.
Orice părinte ştie că dacă dă bomboane copiilor săi, trebuie să se asigure că sunt de ajuns pentru toţi, altfel unul va plânge sau ei se vor certa şi va izbucni o ceartă. Poate că ne prefacem că răsplăţile sau cununile nu sunt importante pentru noi, dar nu am reuşit să conving încă pe nimeni să-mi dea mie răsplăţile lui când vom ajunge în cer! Ideea este aceasta, vei vrea tot ce va împărţi Isus, inclusiv răsplăţile. Acolo vor fi unii care vor primi răsplăţi şi alţii fără răsplăţi şi vor fi unii care vor primi laudă şi alţii fără nicio laudă (Luca 19:16-22). Nu cred că vom fi pedepsiţi în cer, deoarece toată pedeapsa noastră a fost primită de Hristos, dar acolo va fi ruşine, în acea zi, va exista rusine (I Ioan 2:28). Se pare că un mod în care ne vom închina Lui toată veşnicia este să aruncăm, la picioarele Lui, răsplăţile pe care El ne-a ajutat să le câştigăm. Cunosc un cântec despre Cer, care sună astfel: „Merge voi cu mâna goală?” Hristos ne-a lăsat o pildă cu anumite referiri valoroase la răsplăţi:
Luca 19:10-27
„Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, şi ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată. Deci a zis: Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli, şi le-a zis: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce” . Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi. „Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ. Cel dintâi a venit, şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.” El i- a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.” A venit al doilea, şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.” El i-a zis şi lui: „Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.” A venit un altul, şi i-a zis: „Doamne, iată-ţi polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar; căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus, şi seceri ce n-ai semănat.” Stăpânul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat; atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?” Apoi a zis celor ce erau de faţă: „Luaţi-i polul, şi daţi-l celui ce are zece poli.” Doamne, i-au zis ei, „el are zece poli.” Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. Cât despre vrăşmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace, şi tăiaţi-i înaintea mea.”
În primul rând, cel care cîştigă cel mai mult capătă cele mai multe răsplăţi. În pildă, cel care a câştigat zece poli a primit zece cetăţi pentru a le stăpâni şi cel care a câştigat cinci poli a primit cinci cetăţi şi cel care nu a câştigat nimic nu a primit nimic. Dumnezeu nu împarte răsplăţile în mod egal - primeşti doar pentru ce ai lucrat.
În al doilea rând, lauda poate face parte din răsplată. Nici chiar al doilea rob, care a câştigat cinci cetăţi, nu a fost lăudat ca primul, căruia Hristos i-a spus: „Bine, rob bun.” Îmi plăcea mult să fiu lăudat de tata. Când îl vedeam cât de mulţumit era pentru ce făceam, eram fericit. Câteodată, făceam o treabă suplimentară bine, doar pentru a-l impresiona.
Să observăm de asemenea, că ordinea acestor robi este cea pe care o aştepţi. Cel care a lucrat mai mult a fost primul la rând şi cel care nu a lucrat nimic a fost ultimul. Aceia care fac tot posibilul pentru Domnul Isus speră ca El să se întoarcă aztăzi şi cei care nu fac ceea ce Dumnezeu doreşte speră ca întoarcerea Lui să fie mult mai târziu.
În al treilea rând, răsplăţile se bazează pe credincioşie - „pentru că ai fost credincios”. Oricine poate renunţa! Vrei să faci rău lucrării lui Dumnezeu? Atunci, renunţă! Sigur că poţi găsi o scuză bună pentru a renunţa: Poate că cineva a fost nepoliticos faţă de tine sau eforturile tale nu sunt apreciate, poate că alţii au fost lăudaţi şi au primit poziţia pe care tu o meriţi şi ai aşteptat-o. În această viaţă, am ajuns ca eu să stau în faţă şi să primesc laudă, în timp ce soţia mea stă în umbra. Dar ea şi Dumnezeu ştiu că nu m-aş fi descurcat fără ea. Odată, în timp ce Nancy făcea o treabă pentru care nimeni nu s-a oferit ca voluntar, am întrebat-o la ce se gândea. Ea mi-a răspuns: „Mă gândeam că dacă Hristos s-ar întoarce acum, m-ar găsi slujindu-L.” Ce te va ţine credincios în vremurile grele? (I Ioan 2:28)
În al patrulea rând, suntem răsplătiţi chiar pentru lucrurile „foarte mici”. Se pare că, de când am fost în armată, slujba mea a fost să culeg hârtii şi gunoaie de pe jos. Pastorul meu mi-a cerut odată să vin mai devreme şi să strâng gunoiul la biserică şi apoi a dorit ca eu să vin în mod regulat să fac aceasta. L-am întrebat dacă nu era altceva ce puteam să fac, dar el mi-a răspuns: ,,Frate, fie faci tu, fie fac eu, şi aş dori să faci tu.” Când am devenit pastor, i-am instruit pe oamenii mei să culeagă hârtii de pe jos; chiar eu le-am arătat cum să o facă. Dar Duminica dimineaţa, se pare că doar eu singur pot vedea hârtiile de pe jos. Poate crezi că e un lucru minor, şi de fapt este, dar Dumnezeu răsplăteşte „lucrurile foarte mici” (vezi Luca 19:17). Vrei să încerci ceva puţin mai greu? Slujeşte ca supraveghetor la creşă. Doamnele noastre vin uneori la biserică uitând că este rândul lor la creşă, primesc o bătaie uşoară pe umăr după care aud o voce dulce care spune: „Astăzi ai slujba murdară.” O soră se duce apoi cu bebeluşii plângăcioşi ca să le schimbe scutecele murdare şi poate unul chiar varsă pe rochia ei cea nouă. După serviciu, poate o mamă se va supăra pe lucrătoare pentru că nu a schimbat scutecul copilului ei. Bineînţeles, această lucrătoare nu a primit bani pentru ce a făcut
Dar există răsplăţi. Singura dată când am fost menţionat pentru un loc fruntaş, a fost în clasa a şaptea. Motivul pentru care nu s-a întâmplat mai devreme sau după acel an este pentru că nu am fost interesat de aceasta. Dacă spui că ar fi trebuit să fiu, ai dreptate, dar atunci nu mi-a păsat. Tot ce doream era să termin şcoala. Pe de altă parte, sora mea mai mare întotdeauna era fruntaşă şi îi plăcea să-i arate Tatălui carnetul de note. De obicei, în aceste împrejurări, eu dădeam de bucluc, deoarece carnetul meu de note venea în acelaşi timp cu al ei şi Tata spunea: „Garry, unde este al tău?” Atunci, trebuia să-mi găsesc carnetul şi să-l arăt Tatălui, pe când sora mea stătea în spatele lui şi asculta tot, în timp ce eu eram certat.
Ceea ce m-a motivat să fiu şi eu printre fruntaşi a fost odată, în clasa a şaptea, faptul că două fete au râs de notele mele. Ele terminaseră semestrul pe primul loc şi se felicitau reciproc, atunci m-am hotărît să intru în discuţie. Le-am zis: „Şi eu aş putea să fiu citat printre fruntaşii clasei dacă aş vrea; tot ce trebuie să fac este să învăţ.” S-au oprit din discuţie şi s-au holbat la mine, apoi au râs tare şi au plecat! Mi-am zis: „Ele chiar cred că sunt un prost.” Am decis atunci să fac tot posibilul să fiu şi eu pe primul loc!
Pe următorul semestru, la primul test, am luat un B, care m-a deranjat, deoarece credeam că, cu tot efortul pe care l-am depus, sigur urma să primesc un +FB. Apoi îmi veni un gând îngrozitor: „Poate că nu pot face asta!” Mă bucur că la al doilea test am luat un bine meritat FB; altfel aş fi renunţat. Apropo, a trebuit să mă îndepărtez de prieteni şi să stau în prima bancă, deoarece camarazii mei mă deranjau şi nu puteam auzi. Lucrul acesta mi-a cauzat o mică persecuţie: „Încerci să devii căţeluşul profesorului?” şi „Crezi că eşti mai bun decât noi, nu-i aşa?” De fapt, era un „Nu” la ambele întrebări. Doream doar să ajung să fiu strigat printre fruntaşi. Biblia ne spune că ne înşelăm singuri dacă credem că prietenii noştri răi nu ne vor afecta viaţa de credinţă (I Cor. 15:33). Când carnetele de note sosiră, ştiam deja că voi fi pe lista fruntaşilor, deoarece întrebasem pe fiecare profesor. Atunci când şi-au primit notele, vechii mei prieteni aveau pe faţă acea privire plictisită, iar eu nu m-am putut abţine să nu râd, deoarece cunoşteam acel sentiment.
Sunt două lucruri pe care le-am făcut cu notele mele. Primul, am căutat pe acele fete care râseseră de mine. Am mers direct la ele şi le-am pus în faţă carnetul de note apoi le-am zis: „Acestea sunt notele mele!” Ele s-au holbat la notele mele, neîncrezătoare, şi am râs tare, după care am plecat. Al doilea, am mers acasă şi am aşteptat afară pe prispă să vină tata. Sora mea a venit acasă şi a vrut să ştie de ce aştept afară, i-am replicat: „Vei afla.” Când tata a ajuns acasă, i-am întins carnetul de note în faţă şi i-am zis:
„Uite, Tată!”
El s-a holbat la carnet pentru un moment şi m-a întrebat: „este al sorei tale?”
„Nu! Este al meu!”
Şi-a pus jos cutia de mâncare şi a început să citească cu voce tare notele mele: „sunt mândru de tine!” a zis şi a adăugat: „cred că vei primi în continuare note ca acestea!” Doar am ridicat din umeri.
Motivul pentru care am spus această întâmplare este acela de a sublinia că listele noastre cu răsplăţi vor ieşi la iveală în cer. Unii vor primi: „aur, argint şi pietre preţioase”; iar alţii: „lemn, fân şi paie” (I Cor. 3:12).
De G. M. Matheny
Copyrighted ©
Există multe versete în Biblie cu privire la câştigarea de răsplăţi! Mântuirea este un dar, gratuit (Romani 5:15-16, Efeseni 2:8-9), dar tu poţi căpăta răsplăţi după ce eşti mântuit şi, de asemenea, este posibil să pierzi răsplăţi (vezi I Cor. 3:11-15, Col. 2:18, II Tim.2:5, II Ioan: 8, Apoc. 3:11). Răsplăţile se bazează pe multe lucruri diferite, ca de exemplu: „Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” (Mat. 10:42) Biblia ne spune că Dumnezeu va împărţi cinci feluri diferite de cununi atunci când vom ajunge în cer, plus alte tipuri de cununi. Partea minunată este că aceste cununi sunt date de un judecător imparţial, care nu face greşeli.
Unii cred că aceste cununi sunt simbolice şi nu literale, dar în Apocalipsa, cei 24 de bătrâni din cer au chiar cununi pe care le aşază la picioarele Mântuitorului nostru. Este posibil să capeţi mai multe cununi, nu numai una, şi când Hristos se va întoarce, El are „multe cununi”. Istoria ne spune despre doi regi Egipteni, unul din nord şi celălalt din sud, care se luptau unul cu celălalt. Cel care învingea lua ambele coroane, le combina şi făcea o nouă coroană. Poate că ceva similar se va întâmpla dacă vei căpăta mai multe coroane: Hristos va face o singură coroană cu piese din celelalte.
Orice părinte ştie că dacă dă bomboane copiilor săi, trebuie să se asigure că sunt de ajuns pentru toţi, altfel unul va plânge sau ei se vor certa şi va izbucni o ceartă. Poate că ne prefacem că răsplăţile sau cununile nu sunt importante pentru noi, dar nu am reuşit să conving încă pe nimeni să-mi dea mie răsplăţile lui când vom ajunge în cer! Ideea este aceasta, vei vrea tot ce va împărţi Isus, inclusiv răsplăţile. Acolo vor fi unii care vor primi răsplăţi şi alţii fără răsplăţi şi vor fi unii care vor primi laudă şi alţii fără nicio laudă (Luca 19:16-22). Nu cred că vom fi pedepsiţi în cer, deoarece toată pedeapsa noastră a fost primită de Hristos, dar acolo va fi ruşine, în acea zi, va exista rusine (I Ioan 2:28). Se pare că un mod în care ne vom închina Lui toată veşnicia este să aruncăm, la picioarele Lui, răsplăţile pe care El ne-a ajutat să le câştigăm. Cunosc un cântec despre Cer, care sună astfel: „Merge voi cu mâna goală?” Hristos ne-a lăsat o pildă cu anumite referiri valoroase la răsplăţi:
Luca 19:10-27
„Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, şi ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată. Deci a zis: Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli, şi le-a zis: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce” . Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi. „Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ. Cel dintâi a venit, şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.” El i- a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.” A venit al doilea, şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.” El i-a zis şi lui: „Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.” A venit un altul, şi i-a zis: „Doamne, iată-ţi polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar; căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus, şi seceri ce n-ai semănat.” Stăpânul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat; atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?” Apoi a zis celor ce erau de faţă: „Luaţi-i polul, şi daţi-l celui ce are zece poli.” Doamne, i-au zis ei, „el are zece poli.” Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. Cât despre vrăşmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace, şi tăiaţi-i înaintea mea.”
În primul rând, cel care cîştigă cel mai mult capătă cele mai multe răsplăţi. În pildă, cel care a câştigat zece poli a primit zece cetăţi pentru a le stăpâni şi cel care a câştigat cinci poli a primit cinci cetăţi şi cel care nu a câştigat nimic nu a primit nimic. Dumnezeu nu împarte răsplăţile în mod egal - primeşti doar pentru ce ai lucrat.
În al doilea rând, lauda poate face parte din răsplată. Nici chiar al doilea rob, care a câştigat cinci cetăţi, nu a fost lăudat ca primul, căruia Hristos i-a spus: „Bine, rob bun.” Îmi plăcea mult să fiu lăudat de tata. Când îl vedeam cât de mulţumit era pentru ce făceam, eram fericit. Câteodată, făceam o treabă suplimentară bine, doar pentru a-l impresiona.
Să observăm de asemenea, că ordinea acestor robi este cea pe care o aştepţi. Cel care a lucrat mai mult a fost primul la rând şi cel care nu a lucrat nimic a fost ultimul. Aceia care fac tot posibilul pentru Domnul Isus speră ca El să se întoarcă aztăzi şi cei care nu fac ceea ce Dumnezeu doreşte speră ca întoarcerea Lui să fie mult mai târziu.
În al treilea rând, răsplăţile se bazează pe credincioşie - „pentru că ai fost credincios”. Oricine poate renunţa! Vrei să faci rău lucrării lui Dumnezeu? Atunci, renunţă! Sigur că poţi găsi o scuză bună pentru a renunţa: Poate că cineva a fost nepoliticos faţă de tine sau eforturile tale nu sunt apreciate, poate că alţii au fost lăudaţi şi au primit poziţia pe care tu o meriţi şi ai aşteptat-o. În această viaţă, am ajuns ca eu să stau în faţă şi să primesc laudă, în timp ce soţia mea stă în umbra. Dar ea şi Dumnezeu ştiu că nu m-aş fi descurcat fără ea. Odată, în timp ce Nancy făcea o treabă pentru care nimeni nu s-a oferit ca voluntar, am întrebat-o la ce se gândea. Ea mi-a răspuns: „Mă gândeam că dacă Hristos s-ar întoarce acum, m-ar găsi slujindu-L.” Ce te va ţine credincios în vremurile grele? (I Ioan 2:28)
În al patrulea rând, suntem răsplătiţi chiar pentru lucrurile „foarte mici”. Se pare că, de când am fost în armată, slujba mea a fost să culeg hârtii şi gunoaie de pe jos. Pastorul meu mi-a cerut odată să vin mai devreme şi să strâng gunoiul la biserică şi apoi a dorit ca eu să vin în mod regulat să fac aceasta. L-am întrebat dacă nu era altceva ce puteam să fac, dar el mi-a răspuns: ,,Frate, fie faci tu, fie fac eu, şi aş dori să faci tu.” Când am devenit pastor, i-am instruit pe oamenii mei să culeagă hârtii de pe jos; chiar eu le-am arătat cum să o facă. Dar Duminica dimineaţa, se pare că doar eu singur pot vedea hârtiile de pe jos. Poate crezi că e un lucru minor, şi de fapt este, dar Dumnezeu răsplăteşte „lucrurile foarte mici” (vezi Luca 19:17). Vrei să încerci ceva puţin mai greu? Slujeşte ca supraveghetor la creşă. Doamnele noastre vin uneori la biserică uitând că este rândul lor la creşă, primesc o bătaie uşoară pe umăr după care aud o voce dulce care spune: „Astăzi ai slujba murdară.” O soră se duce apoi cu bebeluşii plângăcioşi ca să le schimbe scutecele murdare şi poate unul chiar varsă pe rochia ei cea nouă. După serviciu, poate o mamă se va supăra pe lucrătoare pentru că nu a schimbat scutecul copilului ei. Bineînţeles, această lucrătoare nu a primit bani pentru ce a făcut
Dar există răsplăţi. Singura dată când am fost menţionat pentru un loc fruntaş, a fost în clasa a şaptea. Motivul pentru care nu s-a întâmplat mai devreme sau după acel an este pentru că nu am fost interesat de aceasta. Dacă spui că ar fi trebuit să fiu, ai dreptate, dar atunci nu mi-a păsat. Tot ce doream era să termin şcoala. Pe de altă parte, sora mea mai mare întotdeauna era fruntaşă şi îi plăcea să-i arate Tatălui carnetul de note. De obicei, în aceste împrejurări, eu dădeam de bucluc, deoarece carnetul meu de note venea în acelaşi timp cu al ei şi Tata spunea: „Garry, unde este al tău?” Atunci, trebuia să-mi găsesc carnetul şi să-l arăt Tatălui, pe când sora mea stătea în spatele lui şi asculta tot, în timp ce eu eram certat.
Ceea ce m-a motivat să fiu şi eu printre fruntaşi a fost odată, în clasa a şaptea, faptul că două fete au râs de notele mele. Ele terminaseră semestrul pe primul loc şi se felicitau reciproc, atunci m-am hotărît să intru în discuţie. Le-am zis: „Şi eu aş putea să fiu citat printre fruntaşii clasei dacă aş vrea; tot ce trebuie să fac este să învăţ.” S-au oprit din discuţie şi s-au holbat la mine, apoi au râs tare şi au plecat! Mi-am zis: „Ele chiar cred că sunt un prost.” Am decis atunci să fac tot posibilul să fiu şi eu pe primul loc!
Pe următorul semestru, la primul test, am luat un B, care m-a deranjat, deoarece credeam că, cu tot efortul pe care l-am depus, sigur urma să primesc un +FB. Apoi îmi veni un gând îngrozitor: „Poate că nu pot face asta!” Mă bucur că la al doilea test am luat un bine meritat FB; altfel aş fi renunţat. Apropo, a trebuit să mă îndepărtez de prieteni şi să stau în prima bancă, deoarece camarazii mei mă deranjau şi nu puteam auzi. Lucrul acesta mi-a cauzat o mică persecuţie: „Încerci să devii căţeluşul profesorului?” şi „Crezi că eşti mai bun decât noi, nu-i aşa?” De fapt, era un „Nu” la ambele întrebări. Doream doar să ajung să fiu strigat printre fruntaşi. Biblia ne spune că ne înşelăm singuri dacă credem că prietenii noştri răi nu ne vor afecta viaţa de credinţă (I Cor. 15:33). Când carnetele de note sosiră, ştiam deja că voi fi pe lista fruntaşilor, deoarece întrebasem pe fiecare profesor. Atunci când şi-au primit notele, vechii mei prieteni aveau pe faţă acea privire plictisită, iar eu nu m-am putut abţine să nu râd, deoarece cunoşteam acel sentiment.
Sunt două lucruri pe care le-am făcut cu notele mele. Primul, am căutat pe acele fete care râseseră de mine. Am mers direct la ele şi le-am pus în faţă carnetul de note apoi le-am zis: „Acestea sunt notele mele!” Ele s-au holbat la notele mele, neîncrezătoare, şi am râs tare, după care am plecat. Al doilea, am mers acasă şi am aşteptat afară pe prispă să vină tata. Sora mea a venit acasă şi a vrut să ştie de ce aştept afară, i-am replicat: „Vei afla.” Când tata a ajuns acasă, i-am întins carnetul de note în faţă şi i-am zis:
„Uite, Tată!”
El s-a holbat la carnet pentru un moment şi m-a întrebat: „este al sorei tale?”
„Nu! Este al meu!”
Şi-a pus jos cutia de mâncare şi a început să citească cu voce tare notele mele: „sunt mândru de tine!” a zis şi a adăugat: „cred că vei primi în continuare note ca acestea!” Doar am ridicat din umeri.
Motivul pentru care am spus această întâmplare este acela de a sublinia că listele noastre cu răsplăţi vor ieşi la iveală în cer. Unii vor primi: „aur, argint şi pietre preţioase”; iar alţii: „lemn, fân şi paie” (I Cor. 3:12).
De G. M. Matheny
Copyrighted ©
