Am crescut în Munţii Sierra Nevada şi vecinul cel mai apropiat se afla la o distanţă de patru mile. Am locuit într-o zonă în care mai veneau şi locuiau şi alţii cam trei luni pe an, dar, în general, era numai familia noastră. Aceasta era o problemă pentru mine ca şi adolescent care dorea să practice diferite sporturi şi nu avea pe nimeni, cu excepţia celor doi fraţi, cu cinci şi cu nouă ani mai mici decât mine. Erau de mers 14 mile cu autobuzul până la şcoală, deci prea departe pentru a merge pe jos până acolo şi înapoi, dacă vream să practic un sport la şcoală. Am spus mamei mele că aş putea fi destul de bun la baseball, dacă aş avea ocazia să joc la şcoală. Mi-a spus la rândul ei că ar fi dispusă să îmi cumpere echipamentul de la mâna a doua şi că ce doresc eu ar merge numai dacă mă voi duce la şcoală dimineaţa cu autobuzul şi antrenamentul să fie imediat după cursuri. În ce priveşte înapoierea mea, s-a gândit să vorbească cu tata să mă aducă el acasă cu maşina după antrenament.
          Am fost bucuros să încerc şi mama mi-a cumpărat echipamentul, care nu se prea potrivea, dar mergea. Imediat ce am început antrenamentul, antrenorul m-a pus să joc pe partea dreaptă. Nu se întâmplă prea multe pe partea dreaptă. Se pare că tot ce are de făcut cel ce joacă acolo este să rămână treaz, deoarece aproape nimeni nu trimite mingea pe partea aceea. Totuşi, jucam baseball şi asta era tot ceea ce conta.                                                                           
          Tatăl meu trântea uşa de la camioneta lui când era supărat, iar aceasta făcea un sunet care-mi devenise familiar. Într-o zi, eram pe partea dreaptă a terenului când mi s-a părut că aud acel sunet. M-am întors în direcţia din care am crezut că venea sunetul şi atunci l-am auzit pe tatăl meu strigând în auzul tuturor celor prezenţi: „Garry, vino aici!”Jenant! Am alergat la tatăl meu fără să-mi iau rămas bun de la antrenor sau de la altcineva şi m-am suit în maşină. Aceasta a fost ultima zi din „cariera”mea de jucător de baseball. Poate că cineva zice: „Oricum, nu erai bun de nimic”. Da, poate că nu eram prea bun. Tot drumul către casă în maşină a trebuit să stau şi să ascult: „Eu lucrez, nu am timp de sporturi! Dacă crezi că o să vin în fiecare zi să te iau de la şcoală, asta nu o să se întâmple!”Eu nu am zis nimic, desigur. Odată ajunşi acasă, tata s-a dus direct în bucătărie ca să-i spună mamei părerea lui despre ideea ei. Nici măcar nu-mi mai păsa. Am luat-o pe hol către camera mea, unde m-am aşezat pe pat gândind: „Alţi copii pot să practice diferite sporturi, eu de ce nu?”
         În timp ce îmi plângeam de milă, Dumnezeu privea de sus din cer şi spunea: „Bine!”Ce era bine cu privire la asta? „Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.”Jugul este ceea ce fermierul pune pe gâtul boului sau al catârului pentru a-l cârmui în direcţia pe care o vrea el. Hăţurile sunt ataşate la jug pentru ca, indiferent cât de încăpăţânat ar fi catârul sau boul, fermierul, trăgând cu putere de hăţuri, să-l poată determina să meargă în direcţia dorită de către el. Şi adolescenţii au un jug asupra lor pus de către părinţi. Tata şi mama iau câteodată decizii care nu sunt cele pe care le dorim. Dacă vrei, poţi scăpa de jugul acesta. Furişează-te afară pe fereastră după ce merg părinţii tăi la culcare, fură maşina părinţilor sau a vecinului şi porneşte în călătoria vieţii tale. Este posibil ca făcând asta să omori sau să schilodeşti pe cineva şi să trebuiască să trăieşti cu asta pentru restul vieţii tale. Oricine poate să se răzvrătească şi să plătească după aceea consecinţele.
        Trebuie să mă opresc aici şi să spun că îl iubesc pe tatăl meu. Îl iubesc mai mult decât pe oricare alt om de pe planetă. Numai că lucrurile nu au mers după planul lui Garry. Nu ştiu ce este important pentru voi, dar pentru mine asta a fost important, numai că nu a fost să fie. M-am umplut de amărăciune din cauza asta? Ziua următoare am mers la pescuit şi am uitat totul.
         Nu ştiu dacă lui Dumnezeu îi pasă de baseball, de cine câştigă, de scor sau de oricare alt sport, dar lui Dumnezeu îi pasă de felul în care noi răspundem atunci când gâturile noastre sunt smucite de jugul părinţilor noştri. Şi Dumnezeu s-a uitat de sus din cer şi-mi imaginez că a zis: „Foarte bine! Mă bucur că nu ai răspuns obraznic tatălui tău.”Dumnezeu mă pregătea pentru altceva. Dacă nu poţi să asculţi de părinţi, pe care îi vezi, cum vei putea să asculţi de Dumnezeu, pe care nu îl vezi?