La Pescuit
O povestire adevărată
Vârful de trezire spirituală la care poate ajunge cineva este atunci când va înţelege bine ce înseamnă „dărnicia”. Vă aduceţi aminte de povestea lui Scrooge şi ce l-a făcut fericit? Este asemenea ilustraţiei cu Marea Moartă; nu are nicio ieşire, deoarece este cel mai jos punct de pe faţa pământului. Este numită Marea „Moartă” dintr-un motiv bine întemeiat, deoarece nimic nu trăieşte în ea; prea mulţi poluatori şi prea multă sare. Dacă Marea Moartă ar avea o ieşire, s-ar curăţi singură şi ar fi ca Marea Galileii, cu peşti. Şi Marea Galileii şi Marea Moartă sunt alimentate de acelaşi Râu Iordan, dar numai una are o ieşire; cealaltă reţine tot ce primeşte şi pierde apă doar prin evaporare. Eşti un creştin de tipul „Marea Moartă”, fără nicio ieşire, unul care doar primeşte şi nu dă nimic? Ai auzit că există două tipuri de oameni: „cei care dau şi cei care iau”. Tu din ce categorie faci parte? Îţi pot garanta că cei care dau sunt mai fericiţi. „În toate privinţele v-am dat o pildă, şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” (Fapte 20:35) Care a fost cel mai fericit Crăciun al tău? Tuturor ne place să primim daruri, dar ce zici despre darul pe care tu l-ai dat şi care a pus un zâmbet pe faţa cuiva şi unul în inima ta?
Îţi aduci aminte de întâmplarea cu inelul pe care l-am dăruit soţiei mele; a contat să dau şi să dau cu bucurie. Este ceea ce soţia mea obişnuia să numească „doi-în-unul special”, fă-o, dar cu bucurie! Dacă vei asculta de Dumnezeu, de ce să nu o faci corect? Matei 5:22 tratează supărarea fără motiv faţă de un frate şi jignirea lui. Următoarele două versete ne spun: „Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” Imaginează-ţi un om venind la altar pentru a aduce un dar lui Dumnezeu. În timp ce el este acolo, gata să-şi aducă mielul ca jertfă, se gândeşte la cât de fericit trebuie să fie Dumnezeu de el şi îşi aduce aminte că l-a numit pe fratele său prost. Este interesant că el îşi aduce aminte la altar!
Dumnezeu ştie că omul s-ar putea ca niciodată să nu se împace cu fratele lui dacă îşi aduce aminte acasă; acolo, doar ar amâna. Dar acum, când Dumnezeu îi aduce aminte, se află la altar. El se află într-o situaţie dificilă, deoarece Dumnezeu i-a zis să „lase darul înaintea altarului.” Sunt sigur că preotul nu dorea să aibă grijă de mielul lui şi am putea cu uşurinţă să ne imaginăm un preot spunându-i: „Hei, semăn eu cu mama ta? Ar fi bine să te întorci repede că altfel îl voi vinde!” Sună a cerc vicios pentru mine: nu-l poate lua şi nu-l poate aduce ca jertfă până ce nu-şi rezolvă problema cu fratele lui! Dumnezeu nu a spus: „Nu-ţi vreau jertfa.” El vrea să spună: „Le vreau pe amândouă! Rezolvă-ţi problema cu fratele tău şi adu-mi această jertfă.” Dumnezeu chiar ne va ajuta prin a nu ne aduce aminte decât atunci când aducem jertfa la altar, este ceva special, doi-în-unul. (vezi şi Maleahi 2:13-16)
Îmi aduc aminte când am auzit prima dată cuvântul „zeciuială”. Fusesem invitat de un prieten la o biserică, şedeam acolo ascultând pe pastor care predica despre „zeciuială”, şi nu ştiam despre ce vorbeşte.
„Ce este zeciuiala?” am întrebat pe cel de lângă mine.
Mi-a răspuns cu un surâs răutăcios: „Nu ştii?”
„Nu”, i-am spus.
A râs şi mi-a zis: „Este atunci când dai 10 procente din banii tăi lui Dumnezeu.”
„Banii MEI?” am zis şi gândeam: „mai bine nu întrebam.” Circulă o învăţătură falsă care spune că zeciuiala este „sub lege” şi noi nu suntem responsabili cu împlinirea acestei obligaţii, ca şi când Isus Hristos a murit pe cruce, astfel încât noi să dăm mai puţini bani sau că noi nu avem credinţă îndeajuns pentru a ne încrede în promisiunile lui Dumnezeu (vezi Prov. 3:9-10, Mal. 3:8-11, Luca 11:42, II Cor. 12:13 şi multe alte versete). Dar Avraam şi Iacov au dat zeciuială cu sute de ani înainte de darea legii. Dacă nu te poţi încrede în Dumnezeu cu banii „tăi”, cum te poţi încrede în El pentru toate? Dumnezeu va avea grijă de tine! „Daţi, şi vi se va da….” (Luca 6:38)
Există doar un loc în Biblie unde Dumnezeu spune: „Puneţi-mă la încercare”, şi se referă la zeciuială şi la daruri: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Maleahi 3:10) Dumnezeu spune: „puneţi-Mă la încercare”. Dumnezeu vrea să spună: „Află dacă sunt real; află dacă mă ţin de promisiune; pune-Mă la încercare!” De ce o face Dumnezeu cu banii? Deoarece toţi ştim câţi bani mai avem la sfârşit de lună şi apoi când vedem că Dumnezeu ne binecuvântează, da, chiar financiar, vom zice: „Dumnezeu poate să se ţină şi de toate celelalte promisiuni din Biblie.” Dumnezeu nu se teme să-l iei pe Cuvânt. Ţi-e teamă? Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi câştige inima în acest domeniu şi apoi aşteaptă-te la puţină distracţie!
„Nu vei avea loc de ajuns pentru a primi binecuvântările”
Era un om pe nume Merle, pescar de meserie şi membru al bisericii noastre. El era credincios bisericii şi, de asemenea, un frate bun, care se bucura când dădea zeciuială. La noi la biserică s-a ţinut o conferinţă despre isprăvnicie şi unul din ţelurile noastre principale era să strângem bani pentru o clădire nouă de biserică. În acea seară, după conferinţă, Merle îi spuse soţiei lui: „Hai să ne rugăm în legătură cu suma pe care vrem s-o dăruim anul acesta.”
„Bine,” zise ea, şi apoi adăugă: „Dar să ne rugăm separat. Eu voi merge sus să mă rog şi tu rămâi aici jos. Nu vreau să te aud rugându-te cu voce tare în legătură cu o anumită sumă pe care să o dăm şi apoi acel număr să-mi rămână în memorie.” El aprobă şi după câteva minute ea se întoarse şi zise: „Cât crezi că vrea Dumnezeu să dăm?”
Numărul pe care Dumnezeu îl pusese în inima lui Merle era de 3.000 de dolari, dar îi era teamă să-i spună suma, aşa că o întrebă pe ea: „Cât crezi tu că ar trebui să dăm?”
„Eu te-am întrebat prima,” răspunse ea.
„Păi, eu cred că ar trebui să dăm 3.000 de dolari,” zise el.
Soţia zâmbi, şi spuse: „Da, este exact ceea ce cred şi eu că Dumnezeu mi-a vorbit inimii mele.” Mult se bucură Merle când o auzi spunând aceasta.
Ca pescar de meserie în statul Washington, Merle pescuia somon în estuarul Puget Sound. Pe măsură ce încasa bani, mergea la bancă şi îi depunea în contul său de economii, numit de el: „banii de iarnă”. El mi-a explicat că pentru cheltuielile lui generale şi toate celelalte avea nevoie de 12.000 de dolari pentru a trece iarna. Ar fi putut să se descurce şi cu 10.000 de dolari, dar trebuia să aibă 12.000 de dolari. De fiecare dată când depunea bani în cont pentru fondul de iarnă, se afla sub convingerea că Dumnezeu trebuia să fie pe primul plan, după cum spune Biblia (vezi Mat. 6:33). Merle mi-a spus următoarele: „De fiecare dată când depuneam bani mă rugam: ‘Doamne, nu am uitat de tine, dar am nevoie de bani de iarnă întâi.’” Ai făcut vreodată ceva de genul acesta? Unii oameni ţin banii de zeciuială până văd o nevoie în biserică şi apoi dau, cu toate că a fost decizia lor cum şi când să dea. Aşteptarea sau amânarea nu doar că ne ispiteşte să cheltuim ceea ce aparţine de drept Domnului, dar, de asemenea, produce vină. Atunci când luăm decizia să stabilim o dărnicie regulată (vezi Mal. 3:8-10, I Cor. 16:1-2), aceasta ne împiedică să ne luptăm cu ea şi putem avea bucurie. Dacă vom face aşa, procedăm corect. Merle a zis că indiferent ce i-a zis Domnului, convingerea lui nu s-a schimbat, aşa că a scos carnetul de cecuri şi a scris unul de 3.000 $ pentru fondul de construcţie. Notaţi că această sumă era peste zeciuiala lui obişnuită.
Eram la biserică atunci când Merle a venit şi mi-a dat cecul de 3.000 $. Mi-a spus că este pentru fondul de construcţie şi apoi mi-a relatat întâmplarea pe care tocmai v-am povestit-o. Mi-a adus aminte de banii lui de iarnă şi a continuat: „Pastore, aveam doar 5.000 $ în bancă şi acum, după ce am scris acest cec, voi avea doar 2.000 $.” Ştiu că ar fi fost unii care i-ar fi dat banii înapoi, fiindu-le milă de el, dar dacă cineva are mai multă credinţă decât tine, nu sta în calea lucrării lui Dumnezeu. El urma un principiu biblic: Isus întâi! I-a dat Isus înapoi cei doi bănuţi văduvei, după ce ea i-a pus în farfuria de colectă? Hristos a spus de două ori că ea a dat totul*: „tot ce avea, tot ce-i rămăsese să trăiască” (Marcu 12:41-44). Pe vremea aceea, statul nu avea programe sociale, aşa că apare întrebarea: ce urma ea să mânânce? Poţi fi sigur că Dumnezeu a avut grijă de ea (vezi I Regi 17:11-15).
*(Această notă ar putea fi folositoare unora. Gândeşte-te cum ar fi să iei banii pe care Dumnezeu ţi i-a dat pentru nevoile familiei tale şi să plăteşti datoriile: aceasta nu înseamnă credinţă. Cum altfel ai vrea ca Dumnezeu să-ţi hrănească familia? Biblia ne spune: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.” Există o zicală: „Dumnezeu nu rămâne dator nimănui”; da, dar asta se întâmplă doar când urmezi Biblia (I Timotei 5:8). Am citit câteva întâmplări despre oameni bine intenţionaţi, care au dat 100 de procente din banii lor lui Dumnezeu sau altor oameni şi apoi, când şi-au primit salariul sau un cadou, au dat 100 de procente şi din acela şi au continuat aşa până ce inevitabilul s-a produs şi au falimentat şi, ca rezultat, nu au mai putut să-şi plătească facturile. Acesta nu este un mod înţelept şi nici scriptural! Zeciuiala (10 procente) este a Domnului; cele 90 de procente sunt ale tale şi poţi decide cum să-i cheltuieşti: pentru familie sau ca daruri pentru lucrarea Domnului.)
Când Merle mi-a dat cecul, mi-a adus aminte că mai era o lună întreagă de pescuit şi până în acel moment nu fusese un sezon bun. În acea seară, după voia lui Dumnezeu, el primi un telefon care îl anunţă că în estuar era o mişcare aprigă de peşti şi că putea merge la pescuit. Statul Washington reglementează pescuitul; aceasta înseamnă că nu poţi merge la pescuit de somoni când şi unde vrei. Merle merse la pescuit cu un „cadru-culegător” la provă, după cum îl numea el, ceea ce însemna o şalupă care avea o cuvă de oţel în faţă în care venea plasa de pescuit. Acest tip de pescuit se numeşte „pescuire cu plasă simplă”, în care o plasă cu ochiuri mari şi pătrate permite peştilor mai mici să treacă prin ea, dar reţine somonii, care sunt mai mari. Cei care pescuiau în estuar în acea seară trebuia să pescuiască între geamandură şi un anume punct desemnat pe mal, un fel de linie invizibilă în apă; paza de Coastă îţi reamintea unde se găsea linia printr-o amendă! Cel mai bun loc de prins peşti era lângă linia invizibilă, dar nu trebuia să treci de ea; aproape toţi somonii alergau într-o singură direcţie între ţărm şi această geamandură. Era o problema cu bărcile din grupul lui Merle: nu era loc de ajuns pentru toate pe acea linie. Prima barcă ocupa cea mai bună poziţie, chiar lângă linie. Aceia care au venit mai târziu a trebuit să stea în spatele primului rând de bărci, ceea ce însemna că ei puteau prinde doar peştii care reuşeau să ocolească plasele celor din faţă. De fapt, era chiar mai rău, în caz că o barcă se bloca în centru, şi toate celelalte erau în jurul ei, atunci devenea foarte dificil să prinzi somonii, care câteodată alergau din cealaltă direcţie.
Cum era de aşteptat, Merle rămase blocat în centru! Încă îmi aduc aminte cum mi-a zis: „Pastore, acela era cel mai rău loc în care puteai fi.” Mi-a spus că era supărat. „Pastore, am făcut tot posibilul să ajung acolo mai devreme, dar am avut probleme cu barca şi ne-am blocat în mijloc!” Mi-a spus că s-ar fi întors la ţărm, dar ar fi dat peste mrejele altora. Marinarul lui de punte l-a convins să-şi arunce mreaja, spunând că poate vor prinde peşte, astfel încât să-şi scoată măcar banii pe combustibil. Îşi lăsară mreaja şi o agăţară de tamburul de oţel. Şi atunci se întâmplă – binecuvântarea lui Dumnezeu!
Merle ne-a spus că tamburul care strângea plasa de pescuit începuse să facă un zgomot şi să alunece; el credea că apucase un buştean. Apoi auzi peştii bătând apa; îmi aduc bine aminte cum mi-a spus: „Pastore, în prima tranşă am numărat aproape 150 de somoni, în următoarea aproximativ 70, iar în a treia aproape 100.” Apoi adăugă: „În prima linie, două bărci făcuseră o treabă foarte bună. Una a prins aproape 450 de peşti şi cealaltă a ajuns la 500. Aceasta este o pescuire de zile mari în estuar!” Făcu o pauză şi apoi zise: „Pastore, ştii câţi peşti am prins aseară? Am prins o mie o sută de somoni!” Mai târziu mi-a spus că pescuia de peste 20 de ani în Puget Sound şi niciodată nu mai prinsese atâţia peşti.
,,Drept răspuns, Simon i-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău voi arunca mrejile!. După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile. Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, şi i-a zis: ,,Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o făcuseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” (Luca 5:5-10)
După aceea, Merle îmi cită un pasaj din Maleahi 3:10, spunând: „turna peste voi belşug de binecuvântare.” Mi-a explicat că în timp ce trăgea ultima plasă, barca era atât de plină de peşte, încât cadrul de susţinere a năvodului începea să se scufunde în apă. Marinarul lui de punte îi spuse că dacă insista să scoată şi ultima tranşă de peşte, se puteau scufunda. Merle m-a informat că atunci când termini de pescuit, trebuie să vii cu somonii la mal şi să-i descarci într-un şlep. Dar şlepul era deja plin şi Merle nu ştia ce să facă cu peştii care erau încă în mreajă, în apă. Nu-i putea aduce în barcă şi nici nu avea cum să tragă mreaja până la şlep fără să o încurce şi fără ca celelalte ambarcaţiuni să nu treacă peste ea. Mi-a spus următoarele: „Nu poţi lăsa nişte peşti să stea pur şi simplu în apă. Nu ştiam ce să fac şi nu mă înţelege greşit pastore, nu sunt calic, dar Dumnezeu îmi dăduse acei peşti, aşa că îi vroiam!” Mi-a mărturisit că celelalte bărci de pescuit văzuseră ce se întâmplase cu el şi după ce ei şi-au descărcat peştii, au dezlegat şlepul şi l-au adus la Merle ca să poată să-şi descarce şi el peştii şi să poată să-şi scoată ultima mreajă din apă. Nu mai văzuse aşa ceva până atunci, mi-a zis el. Aceasta s-a întâmplat ca să poată aduce ultima tranşă în barcă, deoarece nu mai era „loc de ajuns pentru a-i primi” pe toţi.
Pe când îmi povestea toate aceste lucruri, mi-aduc aminte că gândeam: „Mi-aş dori să fiu pescar.” Nu putea Dumnezeu să facă la fel pentru un pastor, un instalator sau un bucătar? Dumnezeu a zis: „Puneţi-mă la încercare.” Atunci când oamenii află că Dumnezeu este în stare să-Şi ţină Cuvântul în legătură cu dărnicia, atunci ei încep să creadă, şi să asculte şi alte porunci din Biblie!
De G. M. Matheny
Copyrighted ©
Vârful de trezire spirituală la care poate ajunge cineva este atunci când va înţelege bine ce înseamnă „dărnicia”. Vă aduceţi aminte de povestea lui Scrooge şi ce l-a făcut fericit? Este asemenea ilustraţiei cu Marea Moartă; nu are nicio ieşire, deoarece este cel mai jos punct de pe faţa pământului. Este numită Marea „Moartă” dintr-un motiv bine întemeiat, deoarece nimic nu trăieşte în ea; prea mulţi poluatori şi prea multă sare. Dacă Marea Moartă ar avea o ieşire, s-ar curăţi singură şi ar fi ca Marea Galileii, cu peşti. Şi Marea Galileii şi Marea Moartă sunt alimentate de acelaşi Râu Iordan, dar numai una are o ieşire; cealaltă reţine tot ce primeşte şi pierde apă doar prin evaporare. Eşti un creştin de tipul „Marea Moartă”, fără nicio ieşire, unul care doar primeşte şi nu dă nimic? Ai auzit că există două tipuri de oameni: „cei care dau şi cei care iau”. Tu din ce categorie faci parte? Îţi pot garanta că cei care dau sunt mai fericiţi. „În toate privinţele v-am dat o pildă, şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” (Fapte 20:35) Care a fost cel mai fericit Crăciun al tău? Tuturor ne place să primim daruri, dar ce zici despre darul pe care tu l-ai dat şi care a pus un zâmbet pe faţa cuiva şi unul în inima ta?
Îţi aduci aminte de întâmplarea cu inelul pe care l-am dăruit soţiei mele; a contat să dau şi să dau cu bucurie. Este ceea ce soţia mea obişnuia să numească „doi-în-unul special”, fă-o, dar cu bucurie! Dacă vei asculta de Dumnezeu, de ce să nu o faci corect? Matei 5:22 tratează supărarea fără motiv faţă de un frate şi jignirea lui. Următoarele două versete ne spun: „Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” Imaginează-ţi un om venind la altar pentru a aduce un dar lui Dumnezeu. În timp ce el este acolo, gata să-şi aducă mielul ca jertfă, se gândeşte la cât de fericit trebuie să fie Dumnezeu de el şi îşi aduce aminte că l-a numit pe fratele său prost. Este interesant că el îşi aduce aminte la altar!
Dumnezeu ştie că omul s-ar putea ca niciodată să nu se împace cu fratele lui dacă îşi aduce aminte acasă; acolo, doar ar amâna. Dar acum, când Dumnezeu îi aduce aminte, se află la altar. El se află într-o situaţie dificilă, deoarece Dumnezeu i-a zis să „lase darul înaintea altarului.” Sunt sigur că preotul nu dorea să aibă grijă de mielul lui şi am putea cu uşurinţă să ne imaginăm un preot spunându-i: „Hei, semăn eu cu mama ta? Ar fi bine să te întorci repede că altfel îl voi vinde!” Sună a cerc vicios pentru mine: nu-l poate lua şi nu-l poate aduce ca jertfă până ce nu-şi rezolvă problema cu fratele lui! Dumnezeu nu a spus: „Nu-ţi vreau jertfa.” El vrea să spună: „Le vreau pe amândouă! Rezolvă-ţi problema cu fratele tău şi adu-mi această jertfă.” Dumnezeu chiar ne va ajuta prin a nu ne aduce aminte decât atunci când aducem jertfa la altar, este ceva special, doi-în-unul. (vezi şi Maleahi 2:13-16)
Îmi aduc aminte când am auzit prima dată cuvântul „zeciuială”. Fusesem invitat de un prieten la o biserică, şedeam acolo ascultând pe pastor care predica despre „zeciuială”, şi nu ştiam despre ce vorbeşte.
„Ce este zeciuiala?” am întrebat pe cel de lângă mine.
Mi-a răspuns cu un surâs răutăcios: „Nu ştii?”
„Nu”, i-am spus.
A râs şi mi-a zis: „Este atunci când dai 10 procente din banii tăi lui Dumnezeu.”
„Banii MEI?” am zis şi gândeam: „mai bine nu întrebam.” Circulă o învăţătură falsă care spune că zeciuiala este „sub lege” şi noi nu suntem responsabili cu împlinirea acestei obligaţii, ca şi când Isus Hristos a murit pe cruce, astfel încât noi să dăm mai puţini bani sau că noi nu avem credinţă îndeajuns pentru a ne încrede în promisiunile lui Dumnezeu (vezi Prov. 3:9-10, Mal. 3:8-11, Luca 11:42, II Cor. 12:13 şi multe alte versete). Dar Avraam şi Iacov au dat zeciuială cu sute de ani înainte de darea legii. Dacă nu te poţi încrede în Dumnezeu cu banii „tăi”, cum te poţi încrede în El pentru toate? Dumnezeu va avea grijă de tine! „Daţi, şi vi se va da….” (Luca 6:38)
Există doar un loc în Biblie unde Dumnezeu spune: „Puneţi-mă la încercare”, şi se referă la zeciuială şi la daruri: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Maleahi 3:10) Dumnezeu spune: „puneţi-Mă la încercare”. Dumnezeu vrea să spună: „Află dacă sunt real; află dacă mă ţin de promisiune; pune-Mă la încercare!” De ce o face Dumnezeu cu banii? Deoarece toţi ştim câţi bani mai avem la sfârşit de lună şi apoi când vedem că Dumnezeu ne binecuvântează, da, chiar financiar, vom zice: „Dumnezeu poate să se ţină şi de toate celelalte promisiuni din Biblie.” Dumnezeu nu se teme să-l iei pe Cuvânt. Ţi-e teamă? Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi câştige inima în acest domeniu şi apoi aşteaptă-te la puţină distracţie!
„Nu vei avea loc de ajuns pentru a primi binecuvântările”
Era un om pe nume Merle, pescar de meserie şi membru al bisericii noastre. El era credincios bisericii şi, de asemenea, un frate bun, care se bucura când dădea zeciuială. La noi la biserică s-a ţinut o conferinţă despre isprăvnicie şi unul din ţelurile noastre principale era să strângem bani pentru o clădire nouă de biserică. În acea seară, după conferinţă, Merle îi spuse soţiei lui: „Hai să ne rugăm în legătură cu suma pe care vrem s-o dăruim anul acesta.”
„Bine,” zise ea, şi apoi adăugă: „Dar să ne rugăm separat. Eu voi merge sus să mă rog şi tu rămâi aici jos. Nu vreau să te aud rugându-te cu voce tare în legătură cu o anumită sumă pe care să o dăm şi apoi acel număr să-mi rămână în memorie.” El aprobă şi după câteva minute ea se întoarse şi zise: „Cât crezi că vrea Dumnezeu să dăm?”
Numărul pe care Dumnezeu îl pusese în inima lui Merle era de 3.000 de dolari, dar îi era teamă să-i spună suma, aşa că o întrebă pe ea: „Cât crezi tu că ar trebui să dăm?”
„Eu te-am întrebat prima,” răspunse ea.
„Păi, eu cred că ar trebui să dăm 3.000 de dolari,” zise el.
Soţia zâmbi, şi spuse: „Da, este exact ceea ce cred şi eu că Dumnezeu mi-a vorbit inimii mele.” Mult se bucură Merle când o auzi spunând aceasta.
Ca pescar de meserie în statul Washington, Merle pescuia somon în estuarul Puget Sound. Pe măsură ce încasa bani, mergea la bancă şi îi depunea în contul său de economii, numit de el: „banii de iarnă”. El mi-a explicat că pentru cheltuielile lui generale şi toate celelalte avea nevoie de 12.000 de dolari pentru a trece iarna. Ar fi putut să se descurce şi cu 10.000 de dolari, dar trebuia să aibă 12.000 de dolari. De fiecare dată când depunea bani în cont pentru fondul de iarnă, se afla sub convingerea că Dumnezeu trebuia să fie pe primul plan, după cum spune Biblia (vezi Mat. 6:33). Merle mi-a spus următoarele: „De fiecare dată când depuneam bani mă rugam: ‘Doamne, nu am uitat de tine, dar am nevoie de bani de iarnă întâi.’” Ai făcut vreodată ceva de genul acesta? Unii oameni ţin banii de zeciuială până văd o nevoie în biserică şi apoi dau, cu toate că a fost decizia lor cum şi când să dea. Aşteptarea sau amânarea nu doar că ne ispiteşte să cheltuim ceea ce aparţine de drept Domnului, dar, de asemenea, produce vină. Atunci când luăm decizia să stabilim o dărnicie regulată (vezi Mal. 3:8-10, I Cor. 16:1-2), aceasta ne împiedică să ne luptăm cu ea şi putem avea bucurie. Dacă vom face aşa, procedăm corect. Merle a zis că indiferent ce i-a zis Domnului, convingerea lui nu s-a schimbat, aşa că a scos carnetul de cecuri şi a scris unul de 3.000 $ pentru fondul de construcţie. Notaţi că această sumă era peste zeciuiala lui obişnuită.
Eram la biserică atunci când Merle a venit şi mi-a dat cecul de 3.000 $. Mi-a spus că este pentru fondul de construcţie şi apoi mi-a relatat întâmplarea pe care tocmai v-am povestit-o. Mi-a adus aminte de banii lui de iarnă şi a continuat: „Pastore, aveam doar 5.000 $ în bancă şi acum, după ce am scris acest cec, voi avea doar 2.000 $.” Ştiu că ar fi fost unii care i-ar fi dat banii înapoi, fiindu-le milă de el, dar dacă cineva are mai multă credinţă decât tine, nu sta în calea lucrării lui Dumnezeu. El urma un principiu biblic: Isus întâi! I-a dat Isus înapoi cei doi bănuţi văduvei, după ce ea i-a pus în farfuria de colectă? Hristos a spus de două ori că ea a dat totul*: „tot ce avea, tot ce-i rămăsese să trăiască” (Marcu 12:41-44). Pe vremea aceea, statul nu avea programe sociale, aşa că apare întrebarea: ce urma ea să mânânce? Poţi fi sigur că Dumnezeu a avut grijă de ea (vezi I Regi 17:11-15).
*(Această notă ar putea fi folositoare unora. Gândeşte-te cum ar fi să iei banii pe care Dumnezeu ţi i-a dat pentru nevoile familiei tale şi să plăteşti datoriile: aceasta nu înseamnă credinţă. Cum altfel ai vrea ca Dumnezeu să-ţi hrănească familia? Biblia ne spune: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.” Există o zicală: „Dumnezeu nu rămâne dator nimănui”; da, dar asta se întâmplă doar când urmezi Biblia (I Timotei 5:8). Am citit câteva întâmplări despre oameni bine intenţionaţi, care au dat 100 de procente din banii lor lui Dumnezeu sau altor oameni şi apoi, când şi-au primit salariul sau un cadou, au dat 100 de procente şi din acela şi au continuat aşa până ce inevitabilul s-a produs şi au falimentat şi, ca rezultat, nu au mai putut să-şi plătească facturile. Acesta nu este un mod înţelept şi nici scriptural! Zeciuiala (10 procente) este a Domnului; cele 90 de procente sunt ale tale şi poţi decide cum să-i cheltuieşti: pentru familie sau ca daruri pentru lucrarea Domnului.)
Când Merle mi-a dat cecul, mi-a adus aminte că mai era o lună întreagă de pescuit şi până în acel moment nu fusese un sezon bun. În acea seară, după voia lui Dumnezeu, el primi un telefon care îl anunţă că în estuar era o mişcare aprigă de peşti şi că putea merge la pescuit. Statul Washington reglementează pescuitul; aceasta înseamnă că nu poţi merge la pescuit de somoni când şi unde vrei. Merle merse la pescuit cu un „cadru-culegător” la provă, după cum îl numea el, ceea ce însemna o şalupă care avea o cuvă de oţel în faţă în care venea plasa de pescuit. Acest tip de pescuit se numeşte „pescuire cu plasă simplă”, în care o plasă cu ochiuri mari şi pătrate permite peştilor mai mici să treacă prin ea, dar reţine somonii, care sunt mai mari. Cei care pescuiau în estuar în acea seară trebuia să pescuiască între geamandură şi un anume punct desemnat pe mal, un fel de linie invizibilă în apă; paza de Coastă îţi reamintea unde se găsea linia printr-o amendă! Cel mai bun loc de prins peşti era lângă linia invizibilă, dar nu trebuia să treci de ea; aproape toţi somonii alergau într-o singură direcţie între ţărm şi această geamandură. Era o problema cu bărcile din grupul lui Merle: nu era loc de ajuns pentru toate pe acea linie. Prima barcă ocupa cea mai bună poziţie, chiar lângă linie. Aceia care au venit mai târziu a trebuit să stea în spatele primului rând de bărci, ceea ce însemna că ei puteau prinde doar peştii care reuşeau să ocolească plasele celor din faţă. De fapt, era chiar mai rău, în caz că o barcă se bloca în centru, şi toate celelalte erau în jurul ei, atunci devenea foarte dificil să prinzi somonii, care câteodată alergau din cealaltă direcţie.
Cum era de aşteptat, Merle rămase blocat în centru! Încă îmi aduc aminte cum mi-a zis: „Pastore, acela era cel mai rău loc în care puteai fi.” Mi-a spus că era supărat. „Pastore, am făcut tot posibilul să ajung acolo mai devreme, dar am avut probleme cu barca şi ne-am blocat în mijloc!” Mi-a spus că s-ar fi întors la ţărm, dar ar fi dat peste mrejele altora. Marinarul lui de punte l-a convins să-şi arunce mreaja, spunând că poate vor prinde peşte, astfel încât să-şi scoată măcar banii pe combustibil. Îşi lăsară mreaja şi o agăţară de tamburul de oţel. Şi atunci se întâmplă – binecuvântarea lui Dumnezeu!
Merle ne-a spus că tamburul care strângea plasa de pescuit începuse să facă un zgomot şi să alunece; el credea că apucase un buştean. Apoi auzi peştii bătând apa; îmi aduc bine aminte cum mi-a spus: „Pastore, în prima tranşă am numărat aproape 150 de somoni, în următoarea aproximativ 70, iar în a treia aproape 100.” Apoi adăugă: „În prima linie, două bărci făcuseră o treabă foarte bună. Una a prins aproape 450 de peşti şi cealaltă a ajuns la 500. Aceasta este o pescuire de zile mari în estuar!” Făcu o pauză şi apoi zise: „Pastore, ştii câţi peşti am prins aseară? Am prins o mie o sută de somoni!” Mai târziu mi-a spus că pescuia de peste 20 de ani în Puget Sound şi niciodată nu mai prinsese atâţia peşti.
,,Drept răspuns, Simon i-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău voi arunca mrejile!. După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejile. Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, şi i-a zis: ,,Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii, pe care o făcuseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus a zis lui Simon: Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” (Luca 5:5-10)
După aceea, Merle îmi cită un pasaj din Maleahi 3:10, spunând: „turna peste voi belşug de binecuvântare.” Mi-a explicat că în timp ce trăgea ultima plasă, barca era atât de plină de peşte, încât cadrul de susţinere a năvodului începea să se scufunde în apă. Marinarul lui de punte îi spuse că dacă insista să scoată şi ultima tranşă de peşte, se puteau scufunda. Merle m-a informat că atunci când termini de pescuit, trebuie să vii cu somonii la mal şi să-i descarci într-un şlep. Dar şlepul era deja plin şi Merle nu ştia ce să facă cu peştii care erau încă în mreajă, în apă. Nu-i putea aduce în barcă şi nici nu avea cum să tragă mreaja până la şlep fără să o încurce şi fără ca celelalte ambarcaţiuni să nu treacă peste ea. Mi-a spus următoarele: „Nu poţi lăsa nişte peşti să stea pur şi simplu în apă. Nu ştiam ce să fac şi nu mă înţelege greşit pastore, nu sunt calic, dar Dumnezeu îmi dăduse acei peşti, aşa că îi vroiam!” Mi-a mărturisit că celelalte bărci de pescuit văzuseră ce se întâmplase cu el şi după ce ei şi-au descărcat peştii, au dezlegat şlepul şi l-au adus la Merle ca să poată să-şi descarce şi el peştii şi să poată să-şi scoată ultima mreajă din apă. Nu mai văzuse aşa ceva până atunci, mi-a zis el. Aceasta s-a întâmplat ca să poată aduce ultima tranşă în barcă, deoarece nu mai era „loc de ajuns pentru a-i primi” pe toţi.
Pe când îmi povestea toate aceste lucruri, mi-aduc aminte că gândeam: „Mi-aş dori să fiu pescar.” Nu putea Dumnezeu să facă la fel pentru un pastor, un instalator sau un bucătar? Dumnezeu a zis: „Puneţi-mă la încercare.” Atunci când oamenii află că Dumnezeu este în stare să-Şi ţină Cuvântul în legătură cu dărnicia, atunci ei încep să creadă, şi să asculte şi alte porunci din Biblie!
De G. M. Matheny
Copyrighted ©
