Cel ce doreşte să slujească pe Dumnezeu.
Marea dragoste a vieţii mele a fost şi este să fiu misionar. Bineînţeles, Dumnezeu nu i-a chemat pe toţi oamenii să fie misionari, dar dacă nu mergem noi, atunci ar trebui să trimitem pe cineva – în ţări străine sau în ţara noastră. Marcu 16:15 spune: ,,Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Apostolii au făcut aceasta când au plecat să câştige oameni pentru Cristos, şi le-au organizat biserici, care au putut să ducă mai departe această lucrare după ce ei nu mai erau pe pământ. Isus a început o biserică, apoi şi apostolii au început biserici. Ei nu au deschis şcoli sau spitale. Poate cineva va zice: ,,Dar noi avem nevoie de ele.” Sigur că da! Eu sunt mulţumitor pentru aceia care au ajutat la înfiinţarea lor şi le ajută în continuare să funcţioneze. Cred că ele sunt o ramificaţie naturală a unei comunităţi creştine. Isus, însă, n-a început decât un singur lucru: Biserica Lui şi apostolii au început biserici. Isus a iubit biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea (Ef. 5:25). Nu te lăsa amăgit ca să faci altceva, nici chiar un lucru bun, dacă Dumnezeu te-a chemat să faci ceea ce apostolii au făcut!
Motivul pentru care biserica este aici, astăzi, este că Isus Cristos a promis continuitate bisericii Lui, ca ea să rămână până la sfârşitul veacului (Mat. 16:18). Rareori se întâmplă ca ceva să dureze mai mult de o sută de ani. Doar puţine afaceri au rezistat mai mult de atât şi doar câteva ţări au rezistat mai multe sute de ani, dar biserica este aici de două mii de ani! Şi aceasta s-a întâmplat fără ca ea să aibă un preşedinte, un parlament, o constituţie, o armată sau o ţară. Mulţi oameni îşi dau vieţile pentru un club, un partid politic sau o activitate. Ele însele nu sunt greşite, dar eu nu-mi voi da viaţa pentru ele; ele au fost fondate de om şi vor muri odată cu el. Implică-te în ceva ce Fiul lui Dumnezeu a înfiinţat şi a promis că-l va supraveghea! De asemenea, El a promis să te ajute să poţi face lucrul acesta: ,,Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta” (I Tes. 5: 24).
,,Dar Domnul s-ar putea întoarce chiar acum!” Unii cred că întoarcerea Domnului este aproape. Cu toate că nu ştiu când va fi, sper să fie cât mai curând. Dar să foloseşti întoarcerea Domnului ca o scuză pentru a nu-L sluji, pentru că ,,nu voi avea timp să fac nimic,” înseamnă că ai pierdut viziunea! Dacă Domnul ar veni acum în timp ce pornim biserici, atunci înseamnă că facem ceea ce trebuie să facem. Când se va întoarce Cristos, nu vreau ca El să mă găsească acasă, irosind timpul (Ef. 5:16-17).
Dumnezeu binecuvântează direcţia în care mergi. Când El se va întoarce tu vei avea bucurie deoarece ai plecat de la punctul ,,A”, chiar dacă nu ai ajuns încă la punctul ,,B”. Te-a chemat Dumnezeu? Dacă da, El încă te cheamă ,,căci lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile şi de chemarea făcute” (Rom.11:29). Dacă Cristos s-ar întoarce astăzi, unde ai vrea să fii găsit? Pe drumul tău spre Ninive, sau în pântecele unui peşte (Iona 1:2-17)? Aşteaptă Dumnezeu ceva de la tine, chiar dacă nu ai spus încă, da? În Matei capitolul 20, Cristos ne dă o pildă a unui om care angajează lucrători pe terenul lui; unii au fost chemaţi în ceasul al ,unsprezecelea”. Cristos a spus: ,,Nu sunt douăsprezece ore într-o zi” (Ioan 11:9), aceasta înseamnă că unii au fost chemaţi când nu mai era decât o oră de muncă şi până au ajuns pe câmp cine ştie cât timp le-a mai rămas de muncit. Dar Biblia spune că ei au fost plătiţi la fel ca ceilalţi. Fiul lui Dumnezeu cheamă acum lucrători pe câmpul Lui pentru a ajuta la ducerea la îndeplinire a Marii Însărcinări şi El va continua să cheme chiar şi în ceasul al unsprezecelea! Câteodată, El ne va chema în ceasul al unsprezecelea al vieţii noastre, când suntem bătrâni. Moise a fost chemat, când avea opzeci de ani, să se întoarcă în Egipt şi să conducă poporul Lui Dumnezeu afară din robie.
Dumnezeu aşteaptă mai mult de la tine!
,,Cui i se dă mult, i se cere mult.” (Luke 12:48) În unele ţări sunt oameni care câştigă 100.00 $ într-un an, alţii 100.00 $ într-o lună, alţii 100.00 $ într-o săptămană, alţii 100.00 $ într-o zi, iar alţii chiar mai mult. Unii dintre voi aveţi mai mult ca alţii – mai mulţi bani, mai multă educaţie, mai multe abilitaţi, mai mult talent şi multe alte avantaje. Dumnezeu aşteaptă mai mult de la voi! Tot ce avem este de la Dumnezeu (I Cor. 4:7) şi ni s-a dat pentru a le folosi după voia Lui, pentru gloria şi plăcerea Lui (Ap. 4:11).
Dumnezeu nu cheamă pe aceia care stau şi visează că vor face ceva, ci pe aceia care sunt deja implicaţi în ceva, aceasta deoarece ei vor să facă ceva. Domnul nu poate folosi ,,trântori”. Tu pe cine ai trimite – pe omul care a câştigat zece talanţi sau pe cel care a ascuns singurul lui talant şi nu a vrut să-l folosească pentru Dumnezeu? (Luca 19:11-27).
Când Dumnezeu a chemat bărbaţi pentru prima călătorie misionară a bisericii, El s-a dus la o biserică (Fapte 13:1-3), nu la un studiu biblic; au existat studii biblice înainte să vină Cristos pe pământ. El i-a vrut pe cei care au iubit destul de mult biserica pentru a fi credincioşi faţă de ea şi au ajutat-o prin a fi liderii ei, pentru că s-au dus să înfiinţeze biserici. Există o lege spirituală care spune că fiecare se reproduce după soiul lui. I-a chemat pe cei care îşi îndepliniseră deja sarcinile: ,,după fapte-i veţi cunoaşte”. (Matei 7:20) Aşa că El a chemat pe Barnaba, care era probabil pastorul bisericii din Antiohia, el fiind trecut primul pe lista profeţilor şi învăţătorilor; şi pe Saul, care va deveni măreţul Pavel.
,,Chemat?”
,,De unde ştiu că sunt chemat?” Există o dorinţă? Scriptura spune: ,,Adevărat este cuvântul acesta: ,,Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.” ” (I Tim. 3:1). De două ori într-un verset, Dumnezeu a folosit cuvântul dorinţă în legătură cu lucrarea de slujire. Da, toţi trebuie să slujim pe Domnul nostru, dar versetul vorbeşte despre slujba de ,,episcop” (supraveghetor). Eu, pur şi simplu, am vrut să fac lucrarea lui Dumnezeu, dar nu întotdeauna a fost aşa. Cam după un an şi jumătate după ce mi-am pus încrederea în Cristos ca mântuitor personal, am plecat la Colegiul Biblic. Ca să vă spun drept, de două ori în viaţa mea am vrut să renunţ, şi aceasta s-a întâmplat pe când eram la Colegiul Biblic. În prima săptămână din primul an la colegiu, priveam în jur şi gândeam: ,,Aceşti oameni sunt mai buni decât mine, ei pot să cânte şi unii dintre ei au studiat chiar la licee creştine”, ceva ce nu crezusem până atunci că există. Pe vremea aceea, mi-era teamă să vorbesc în public; chiar şi un învăţător de şcoală Duminicală trebuie să stea în faţa copiilor. (Dacă ai o astfel de teamă, aceea de a vorbi în public, fă aceasta [vorbeşte] de câteva ori şi frica va pleca. Începe!)
Cred că era ceva foarte clar care lucra în mine şi acela era faptul că ştiam că lumea nu mă putea face fericit. Făcusem toate lucrurile pe care lumea le credea că te pot face fericit şi nu eram fericit! În orice caz, în prima mea săptămână la Colegiul Biblic priveam în jur şi gândeam: ,,Acesta este un loc frumos şi mă bucur de ceea ce aud, dar mi-e teamă să stau în faţa oamenilor şi să vorbesc, aşa că n-are niciun rost. Plec de aici!” Atunci a fost prima dată când am auzit vocea Domnului. Nu, nu l-am auzit cu urechile mele, ci i-am auzit vocea în interior, unde a zis: ,,Rămâi aici ori va fi rău de tine.” Apoi acelaşi lucru s-a întâmplat din nou în prima săptămână din al doilea an de colegiu. Priveam în jur şi gândeam: ,,Ce fac eu aici? Am făcut o greşeală.” Atunci Dumnezeu mi-a vorbit din nou: ,,Va fi rău de tine.” Ghiciţi ceva, am decis că e mai bine să continui! Dar tot nu aveam vreo idee în legătură cu ce voi face pentru Domnul.
S-a întâmplat ca în al doilea an de colegiu, un misionar să vină şi să vorbească de la amvon timp de cincisprezece minute. Nu-mi aduc aminte numele lui sau în ce ţară era misionar, dar ne-a vorbit despre plantarea de biserici şi eu m-am gândit cam aşa: ,,Aş dori să fac şi eu aceasta.” “[El] doreşte un lucru bun.” (I Tim. 3:1) Acesta a fost începutul chemării mele; a fost ca şi când un băţ de chibrit lovi catranul şi o mică luminiţă apăru. Dar diavolul mi-a adus aminte că mi-era teamă de vorbirea în public şi mi-a stins astfel acea mică flacără! Apoi în anul al treilea, băţul de chibrit fu lovit din nou şi de atunci încolo flacăra nu se mai stinse niciodată şi sper ca ea să nu se mai stingă niciodată, nici de acum încolo!
De asemenea, în al treilea an la colegiu, am fost convins că Dumnezeu vrea să fac întâi o lucrare în State şi să nu merg imediat peste ocean să fac ,,practică” pe oameni. După absolvire, am fost pastor asociat timp de şase ani şi după aceea am plecat să încep o biserică, unde am păstorit cinci ani şi jumătate. Cam după doi sau trei ani de pastoraţie în acea biserică, bunul meu prieten Richard a venit la mine într-o zi. El şi familia lui erau într-o lucrare de înfiinţare a unei biserici şi în mod natural am atins acest subiect. I-am spus că vreau să vorbesc cu el afară şi ne-am dus în spate, acolo unde un pârâiaş frumos curgea prin curtea noastră; i-am spus prietenului meu că voiam să fac ceva nou în slujirea mea şi că nu mai spusesem nimănui din biserică.
Mă întrebă: ,,Ce anume?”
I-am răspuns: ,,Vreau să fiu misionar!”
,,Vrei?” întrebă el surprins.
,,Da” am spus.
Apoi mi-a pus întrebarea care urma în mod natural: ,,Unde vrei să fii misionar?”
,,Nu ştiu”, i-am răspuns: ,,vreau pur şi simplu să merg undeva să încep biserici!” Şi am adăugat: ,,Chiar acum, în timp ce vorbesc cu tine, dorinţa de a fi misionar este aşa de puternică, încât simt că explodez!”
Trebuie să înţelegeţi ceva aici. Mă simţeam vinovat. Dumnezeu mă chemase să fiu pastor şi mă bucuram, dar dorinţa inimii mele era să fiu misionar. Simţeam că sunt cu trupul undeva şi cu inima în altă parte şi că trebuie să mă îndrept şi să cer lui Dumnezeu să mă ierte. Am împărtăşit aceste gânduri cu prietenul meu Richard, care mi-a zis: ,,Dumnezeu foloseşte viziunea noastră pentru a ne menţine în mişcare.”
,,Ai dreptate!” am răspuns. Era ca şi când Dumnezeu îmi spunea: ,,Dacă tu faci asta şi asta, atunci te voi lăsa să faci ceea ce vrei cu adevărat.” Când eu şi Nancy am părăsit biserica pe care o începusem, ea se susţinea singură şi strânsese bani de ajuns încât să cumpere o clădire, cu numerar. Am aşteptat până ne-a venit un nou pastor şi apoi am pornit ca misionar spre România, cu speranţa că voi multiplica tot ceea ce am învăţat în SUA.
Este foarte adevărat că unii se împotrivesc chemării lui Dumnezeu pentru viaţa lor - precum Iona, care a fugit de ea, sau Petru, pe care Isus Cristos l-a întrebat de trei ori la rând: ,,Mă iubeşti mai mult decât aceştia [peştii]?” (Ioan 21:15-17) De aceea Isus a zis: ,,Mare este secerişul dar puţini sunt lucrătorii” (Luca 10:2). Nu este vina lui Dumnezeu că există mai mult de lucru decât există oameni disponibili să o facă, este scris: ,,lucrătorii sunt puţini". Dumnezeu ştie de câţi lucrători are nevoie; sunt oameni care pur şi simplu nu răspund la chemarea Lui. Biblia ne spune că Dumnezeu l-a întrebat pe Ilie când fugea de lucrarea la care fusese chemat: ,,Ce faci tu aici, Ilie?” Dumnezeu a întrebat cu o voce ,,înceată şi liniştită” (I Regi 19:9–13).
Cu ani în urmă, când eram copil, şedeam în sufragerie şi auzeam telefonul sunând de mai multe ori decât ar fi trebuit. Părinţii mei ştiau cine sună şi nu voiau să răspundă la telefon. Pentru mine era distractiv atunci, dar nu îndrăzneam să râd; de fapt, atunci când auzeam telefonul sunând, se făcea foarte linişte în casă. Mama spunea: ,,Va înceta să mai sune după alte câteva încercări.” Tata dădea din cap afirmativ, da, dar soneria era foarte insistentă. În cele din urmă, tata se ridica şi apuca telefonul încet, spunând: ,,Da, ok, în regulă,” şi apoi: ,,la revedere.” Totul a ieşit bine şi da, Dumnezeu are numărul tău şi: ,,lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Rom. 11:29). Dacă ai fost chemat pe câmpul de misiune, ai pornit? Te întreabă cumva Dumnezeu: ,,Ce faci tu aici?” sau ,,Mă iubeşti mai mult decât aceştia?” Crezi că Dumnezeu te poate face nefericit? Apostolul Pavel a spus: ,,Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, că m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui” (I Tim. 1:12). Cel care te-a făcut, nu te va face nefericit. Ascultă chemarea!
A chemat cumva Dumnezeu pe cineva pe care îl iubeşti sau pe vreun prieten de-al tău? Vrei să încurajezi acea persoană să asculte de Dumnezeu în loc să doreşti ca el sau ea să stea degeaba? Câteodată, rudele sau prietenii fac ca persoana care este chemată de Dumnezeu să se simtă prost, nepăsătoare şi asta pentru că-i părăseşte. Nu poţi să nu te întrebi despre creşterea spirituală a acestor oameni; ei fie au uitat, fie nu cred că Dumnezeu e acela care vrea ca cineva să fie misionar. Eşti atât de egoist încât să nu renunţi la cei pe care-i iubeşti? De obicei, prietenii şi rudele nu sunt împotriva misiunii. Poate ei chiar îi încurajează pe misionari; dar ei nu vor ca tu să fii unul dintre ei şi să pleci. Nu uita ,,Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, între rudele lui şi în casa lui” (Marcu 6:4). Este ceva normal să vrei ca prietenii şi rudele să locuiască aproape de tine, dar ce-ar fi să-i laşi în voia Domnului? Te faci cumva vinovat de aceasta? Da, este un sacrificiu din partea celor ce lasă în mâinile Domnului, dar de asemenea şi o binecuvântare (vezi I Sam. 2:20-21).
Ia o decizie cumpătată: ,,Socoteşte-ţi costurile”
Când eram tânăr îmi plăcea sportul şi chiar dacă îmi dădeam toate silinţele, nu eram decât de nivel mediocru. În liceu alergam pentru echipa de atletism a şcolii. Într-un an, am ieşit pe primul loc în cursa de doi kilometri, dar asta s-a întâmplat doar o dată, după aceea, m-am plasat fie pe locul doi, trei sau niciunul. Când şcolile din liga noastră s-au întâlnit pentru faza finală, urmau să se dea cinci medalii pentru primele cinci locuri, la fiecare eveniment. Vreau să vă spun că am reuşit să ies pe locul cinci şi să primesc o medalie. Da, n-a fost decât o amărâtă de medalie pentru locul cinci, dar există ceva de învăţat de aici. Ştiam că şansele mele de a mă plasa pe unul din cele cinci locuri erau minime. De asemenea, ştiam că toţi ceilalti care alergau, erau buni şi aveau toate şansele să câştige, iar după estimările mele, tot ce puteam obţine era locul şase.
Cu o săptămână înainte de întâlnirea din ligă stăteam pe o bancă la antrenament şi gândeam: ,,Cum aş putea să mă calific şi eu pentru o medalie?” Poate unii cred că eu ar fi trebuit să pun ochii pe medalia de aur; poate, dar Biblia spune: ,,Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unu; fiecăruia după puterea lui.” (Matei 25:15) Adevărul este că nu toţi avem acelaşi talant, chiar dacă admitem că sunt şi alte lucruri care influenţează rezultatul. În timp ce contemplam cursa, am realizat că singurul mod prin care puteam lua locul cinci, era să ,,alerg până-mi dau sufletul”. Doream să fiu de ajutor echipei mele la premierea finală, asta pentru că fiecare medalie conta, dar cu tot efortul meu, nu era sigur că voi fi printre primii cinci pentru a lua o medalie. Putea fi în zadar, merita? Am decis totuşi să încerc cel puţin şi să fac tot posibilul.
După o săptămână, ne-am strâns împreună în jur de cincisprezece licee. Ca de obicei, eram puţin nervos. Cursa de doi kilometri avea şase ture de pistă şi în prima parte eram cam pe unde gândeam eu că trebuia să fiu, pe locul şase. Eram deja obosit şi voiam s-o las mai uşor şi să încep să rămân în urmă. Apoi îmi adusei aminte ce îmi propusesem, că voi face tot posibilul: ,,Ok”, am zis şi am început să măresc pasul. Primii trei alergători se aflau cu mult în faţa mea, dar cel care era pe locul patru atunci şi cel de pe locul cinci se aflau la câţiva metri înaintea mea. I-am întrecut pe amândoi şi în timp ce îi depăşeam am auzit pe unul din ei spunând: ,,Oh, oh”. Ştia că dacă vrea să rămână pe un loc fruntaş trebuia să ţină pasul cu mine. Am reuşit să rămân pe poziţia patru până la ultima tură după care acesta mă depâşi, parcă întrezăream ce urma să se întâmple. Totuşi, în final, am ocupat locul cinci şi mi-am primit mica medalie pe care o păstrez şi astăzi.
Ideea este următoarea: ziua în care am primit medalia nu este ziua în care am câştigat-o, ci cu o săptămână înainte, în ziua în care am stat şi am socotit costurile. ,,Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească? ” (Luca 14:28-30) Cei mai mulţi oameni încep, dar nu prea mulţi sfârşesc. Este un lucru să te gândeşti la viziunea ta, dar este altceva să plăteşti pentru ea. Toate visurile tale vin cu o etichetă de preţ; eşti dispus să plăteşti preţul? Cât de mult vrei? Cred că nu este întotdeauna înţelept să spui altora care este viziunea ta, aşa cum a făcut Iosif care a fost urât de către fraţii lui! De asemenea, oricare ar fi lucrul care te va reţine sau impiedica să împlineşti viziunea ta, lasă-l, evită-l, fugi de el. Fie un păcat fie o distragere care te reţine de la a împlini voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta.
Sacrificiu
Trebuie să schimb subiectul aici. Soţia mi-a mărturisit că atunci când a fost mântuită, la vârsta de şaisprezece ani, a vrut să fie misionară, dar spunea ea: ,,Credeam că e o chemare prea înaltă pentru mine.” La început nu am văzut-o aşa, dar, într-adevăr, este o chemare înaltă.
Noi, misionarii, primim mai multă laudă decât merităm, dar se compensează cu ceea ce se întâmplă când ajungem pe câmpul de misiune. Trebuie să supravieţuieşti pe câmpul de misiune sau oriunde Dumnezeu te-a chemat sau, în caz contrar, toate rugăciunile, postul şi banii cheltuiţi cu susţinerea şi trimiterea ta au fost în zadar. Din aceste motive, experienţa şi pregătirea sunt importante. Un colegiu Biblic sau un institut Biblic, ajută la eliminarea celor care nu vor rezista, oameni cu zel dar fără ,,rădăcină în ei.” Am auzit tineri spunând: ,,N-am nevoie de şcoală, am un Dumnezeu mare.” Da, Dumnezeu este mare şi înţelept. De aceea, Isus i-a instruit şi învăţat pe ucenicii Lui.
Lucrătorii creştini au nevoie de încurajare! Ne aflăm în lupte spirituale şi unii dintre noi se gândesc să renunţe şi ghiciţi ceva, unii chiar o fac! Am auzit un misionar spunând: ,,Cred că mulţi misionari au renunţat deja în inima lor, dar nu s-au întors încă acasă din cauza mândriei lor.” Este adevărat, atunci când ai încheiat lucrarea, Dumnezeu te poate chema pe un alt câmp de lucru sau acasă. Însă unii nu au încheiat-o. Când misionarii eşuează, atunci ei îi vor descuraja pe cei care i-au trimis şi, de asemenea, pe cei care fac planuri să plece ca misionari. Lucrătorii creştini au nevoie de încurajare periodică, deoarece unii dintre ei trec prin bătălii spirituale. Doar prin simplul fapt că ştii că vei petrece cei mai buni ani ai vieţii tale într-o ţară străină (chiar dacă este bogată), departe de prieteni, rude şi familie, îşi poate lua tributul; în unele ţări există misionari care nu au mai văzut un alt concetăţean de mulţi ani. Sunt dintre aceia care spun că misionarii ar trebui să îndeplinească lucrarea cu bucurie pentru Domnul şi aşa şi este, dar cei ce spun asta nu fac nimic în sensul acesta! Mulţi dintre ei nici măcar nu spun vecinilor cum pot să fie mântuiţi!
Învăţarea unei limbi noi cere mai mult decât sunt unii dispuşi să ofere şi, în primul rând, să gândeşti într-o altă limbă este o muncă mentală. Te epuizează. Am căzut la cursul de spaniolă la liceu, dar aceasta din cauza unei probleme de atitudine pe care profesorul a avut-o! (Ha! Ha!) Dar am învăţat să predic şi să predau în română. Da, fac partea mea de greşeli în vorbire, dar totuşi sunt înfiinţate biserici şi sunt instruiţi tineri. Folosirea unui translator păstrează un zid de despărţire între tine şi oameni. Studierea şi mersul la o şcoală de limbă sau angajarea unui profesor personal este un imperativ. Să nu crezi că trebuie să fii perfect pentru a începe să foloseşti limba străină; trebuie doar să începi! Multe lucruri pe care le-am auzit în liceu despre învăţarea unei limbi străine erau adevărate, inclusiv cel care spune că este mai uşor să înveţi când eşti mai tânăr. Însă eu, când am ajuns pentru prima oară în România, aveam patruzeci de ani şi ceva probleme cu auzul.
Şocul cultural?
Şocul cultural apare când sufletul tău tânjeşte să vadă ceva cunoscut, familiar. Dacă ai sluji într-o ţară care vorbeşte engleza şi ai avea tot confortul din lume, cu care noi suntem obişnuiţi, şi un standard bun de viaţă, chiar dacă nu ai înţelege ce este şocul cultural, crede-mă, este real. Aceste diferenţe din fiecare cultură la început par a fi amuzante, dar după şase luni vor începe să te afecteze în mod inconştient. După un an şi jumătate după ce am devenit misionar am vorbit cu un alt misionar, care slujise într-o altă ţară timp de mulţi ani, despre cât de vinovat mă simţeam pentru că arătam supărat tot timpul. Mi-a răspuns că treceam printr-un şoc cultural. I-am spus: ,,Nu, nu am un şoc cultural; sunt supărat.” Iar el mi-a zis: ,,Aşa este şocul cultural la tine.” Spunea că acesta afectează în mod diferit pe oameni. Pentru unii era depresia în care intrau sau dorinţa de a renunţa, dar pentru mine era starea de supărare. Faptul că ştiam cauza m-a ajutat să ies din ea, și acum nu este o problemă. Un alt misionar mi-a spus că, după ce fusese în Ungaria mai bine de un an, ajunsese să-şi piardă dorinţa de a lucra şi această lipsă a dorinţei a durat aproape trei luni şi nici el nu înţelesese de ce. îl cunosc bine pe acest misionar şi pot să vă spun că nu era leneş şi chiar şi soţia lui îl întrebase: ,,Crezi că este şocul cultural?” El mi-a spus ceea ce tocmai am afirmat, că ştiind care era cauza, l-a ajutat să-şi depăşească starea. Inconştient, noi luptăm sau încercăm să schimbăm cultura, în loc să o acceptăm. Noi, în Vest, putem ajunge răsfăţaţi din cauza sistemului nostru şi apoi ne aşteptăm ca cei din alte ţări să ne trateze la fel. Apoi, în momentul în care ei nu procedează aşa, ne supărăm sau ne descurajăm şi oamenii văd asta în noi, dar ei nu au fost nepoliticoşi; este doar o diferenţă de cultură.
Semeni cu unul dintre copiii lui Israel în pustie care cârteşte la uşa cortului? Te plângi sau eşti mulţumitor? În cele din urmă, ca misionar, făceam ceea ce voiam să fac cu poporul pe care îl doream.
Mulţi oameni pot accepta timp de câteva săptămâni o împrejurare rea. Chiar şi în vacanţă, în zone cu privelişti frumoase, după aproximativ două săptămâni, oamenii vor să se întoarcă acasă să-şi vadă prietenii şi împrejurimile familiare, dar misionarii nu, ei rămân acolo. Care este ideea în toate acestea? Poţi avea zile proaste chiar şi în ţara ta, în oraşul tău, la serviciul tău; doar că, într-o altă ţară, este mult mai greu. Tatăl soţiei mele a murit pe când noi ne aflam aici, în România, şi ea nu a putut merge la înmormântare. Cei mai mulţi misionari merg în ţările sărace – sau cel puţin sărace în comparaţie cu America – unde magazinele şi mărfurile de vânzare nu par atât de frumoase sau atractive. Din acest motiv este bine ca misionarul să aibă o casă decentă, cu aparatură şi mobilă cu care este obişnuit ; de ce să îngreuneze situaţia familiei sale? Există multe sfaturi care se dau cu privire la casa în care trebuie să locuiască un misionar, dar, de obicei, vin de la oameni care nu sunt misionari. Diavolul are privirea aţintită asupra ta şi a familiei tale. Dacă ai fi soldat în război, pe cine ai împuşca dacă ar fi să tragi asupra duşmanului? Nu i-ai ţinti pe ofiţeri? Tot aşa, diavolul ţinteşte liderii spirituali.
Nu am atins încă problemele de sănătate şi igienă din majoritatea ţărilor din Africa. Unde este normal ca un misionar să contacteze malarie, pe care o va avea pentru tot restul vieţii! Sau alte probleme cu rudele, care te vor înapoi în ţară, sau cu copiii tăi, care au ajuns la adolescenţă şi nu vor să fie smulşi de la liceul lor şi de lângă prieteni! Sau situaţia când binecuvântările pe care le aştepţi nu se mai materializează. Toate acestea şi multe altele înseamnă un singur lucru, că trebuie să iei o decizie cumpătată şi la rece şi soţia ta trebuie să fie de acord: este Domnul Cel care te cheamă sau tu? Socoteşte costurile; multe lucruri par amuzante la început, dar gândeşte-te la ce va fi peste trei sau patru ani sau 20 de ani.
Eram în a doua mea călătorie în SUA, pentru a vizita bisericile care ne susţin; cu câteva luni înainte de a ne întoarce pe câmpul de misiune din România mă rugam într-o după amiază şi am simţit că Domnul vrea să-i spun că îl iubesc. Nu-mi aduc aminte să mai fi fost atât de pătruns până atunci. Ceva de genul lui Petru, pe care Domnul l-a întrebat de trei ori la rând: ,,Mă iubeşti mai mult decât aceştia?” Aşa că, i-am zis: ,,Da, Doamne, te iubesc.” Apoi Domnul mi-a vorbit: ,,Întoarce-te în România,” Nu i-am auzit glasul cu urechile mele, dar l-am auzit. Am fost surprins de aceasta şi timp de câteva momente nu m-am mai rugat. Am plecat capul din nou şi am rostit: ,,Păi da, Doamne, întotdeauna am plănuit să mă întorc în România.” Şi din nou L-am auzit: ,,Vezi să te duci!” Am încetat să mă mai rog şi am încercat să-mi dau seama de ce Domnul îmi spusese acele cuvinte. Gândeam: ,,Nu ştie Dumnezeu că planific să mă întorc în România?” Până la sfârşitul zilei am realizat ceea ce Domnul deja ştia: îmi imaginasem cât de ,,distractiv” ar fi putut fi dacă aş fi candidat pentru o biserică ,,mare” în Statele Unite, care avea nevoie de un nou pastor. Cu toate că eram conştient de faptul că mă gândisem la aceasta, îmi spusesem că nciodată nu voi accepta oferta. Dar dacă nu este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea, atunci de ce să mai privesc în acea direcţie? Dumnezeu mă voia înapoi în România cu inima, nu doar cu trupul.
Ultimul lucru pe care Isus l-a spus în cartea Matei este: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat. 28:18b-20). Cristos ne-a poruncit trei lucruri: Mântuiţi pe oameni – de aceea mergem şi îi facem ,,ucenici” şi asta se aplică ,,tuturor neamurilor”. Apoi îi ,,Botezăm”, şi după aceea ,,Îi învăţăm să păzească tot ce ne-a poruncit.” În felul acesta şi ei pot învăţa Biblia. Asta-i tot ce fiecare dintre noi trebuie să facă! Cineva poate va zice: ,,Cred că există mult mai multe implicate aici.” Ok, dacă îi înveţi ,,toate lucrurile” pe care Cristos ni le-a poruncit, asta-i tot. Câştigă-i, botează-i şi învaţă-i, apoi încă ceva, nu trebuie să inversăm ordinea.
Când Moise vorbea naţiunii lui Israel în Deuteronom 1:6-9, le-a reamintit ceea ce Dumnezeu le spusese părinţilor lor cu aproape patruzeci de ani înainte, când le-a spus: ,,Aţi locuit destulă vreme muntele acesta.” Cu alte cuvinte, era bine că se aflau pe acel munte, dar dacă continuau să rămână acolo, nu mai erau în voia lui Dumnezeu. Câteodată ne aflăm în ,,pustie” pentru pregătire şi altă dată pentru pedepsire (Evr. 12:6); indiferent care era situaţia lor, nu era voia lui Dumnezeu pentru ei să rămână acolo pe perioadă nedeterminată. Dumnezeu a spus că era bine pentru ei să fie acolo; dar aceasta ajunge, să mergem înainte. În ambele pasaje, Matei 28:19-20 şi Deuteronom 1:6-9, poporul lui Dumnezeu primeşte porunca de a porni la drum: Duceţi-vă! Doar visatul în legătură cu Ţara Promisă nu te va duce acolo! Vrei ceva mai bun? Atunci ceva trebuie să se schimbe. Dacă Dumnezeu te binecuvântează în ceea ce faci, continuă să faci, dacă nu, continuă să citeşti, deoarece, dacă eşti blocat, atunci nu vei ajunge să porneşti niciodată. Israel a pierdut 40 de ani în pustiu pentru că le era frică să asculte de Dumnezeu. O generaţie întreagă a pierdut din posesie lucrul cel mai bun pe care Dumnezeu îl avea pentru ei. Ce trist este să ştii că altcineva va obţine ceea ce putea fi al tău. ,,Aţi locuit destulă vreme în muntele acesta: Întoarceţi-vă şi plecaţi; duceţi-vă...” (Deut. 1:6-7).
Când te arzi la mână deoarece te-ai purtat nebuneşte sau ai fost nepăsător, vei simţi ceva numit ,,durere”. Dar, mulţumiri fie aduse Domnului, nu va ţine o veşnicie! Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a plânge, dar nu ne-a făcut pentru a plânge pentru totdeauna. Există o vreme pentru fiecare (vezi Ecl. 3:1-8), chiar şi pentru depăşirea situaţiilor. Unii refuză orice ajutor: ,,Rahela îşi jelea copiii, şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau” (vezi Mat. 2:18), dar Regele David, căruia, datorită păcatului său, i-a murit copilul, a zis cam aşa: Ok, am fost prost, am păcătuit, am avut parte de această mare pierdere şi m-am pocăit în sac şi cenuşă, dar nu voi rămâne aici.” El s-a rugat lui Dumnezeu: ,,Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale” (vezi 1 Sam. 12:9-23, Ps. 51:8-12). Ce alegi – bucuria Domnului sau să te răneşti singur? A fost bine că ai fost trimis în camera ta, dar nu te întoarce cu o faţă tristă, astfel încât să-i faci pe ceilalţi să se simtă jalnic. Tatălui meu nu i-a plăcut niciodată să mă vadă umblând cu o faţă tristă. El obişnuia să spună: ,,Schimbă-ţi înfăţişarea sau îţi voi da eu un motiv să arăţi trist” (vezi Deut. 28:47-48). Cere-i Domnului ,,bucurie” (Ioan 16:24). Asta a făcut David şi el era de ajuns de înţelept să ştie că în felul acesta va fi benefic pentru lucrarea Domnului, pentru că atunci când a fost fericit a zis: ,,şi păcătoşii se vor întoarce la Tine” (Ps. 51:12-13). Nu suntem de niciun folos pentru Domnul nostru dacă rămânem blocaţi în noroi, sau dacă refuzăm să părăsim zona noastră de confort; dar există o binecuvântare care ne aşteaptă când ascultăm de Domnul.
Unii oameni au o frică când vine vorba de a-şi dărui viaţa Domnului şi a-L lăsa pe El să ia decizii pentru vieţile lor. ,,Ce se va întâmpla cu mine? Unde mă va trimite Dumnezeu, la Polul Nord? Ce va crede familia mea? Cum voi face rost de bani?” Există şi din aceia care au absolvit un colegiu Biblic, au făcut stagiatura într-o biserică locală, şi-au strâns bani, şi-au dus familia şi pe ei la oraşul, statul sau ţara unde-i vrea Dumnezeu, dar totuşi nu fac nimic acolo. Le e frică să înceapă! Frica de eşec îi ţine deoparte, dar prin neîncercarea lor, ei au avut deja un eşec! În pilda din Luca 19:11-27, omul cu un talant a ascuns darul primit de la Dumnezeu. Apoi ceva s-a vestit: ,,Luaţi-i polul, şi daţi-l celui ce are zece poli.” Cei ce stăteau acolo au rămas surprinşi şi au zis: ,,Doamne, el are zece poli.” Da, şi acum el are unsprezece poli deoarece va face ceva cu ultimul!
Există oameni care au tot ce le trebuie: chemare, abilitate, susţinere şi lor nu le este frică să lucreze; lor le este teamă să înceapă sau le este teamă de responsabilităţile care vor veni cu lucrarea. Dar povara vinei va fi mai grea dacă ei nu fac asta. Oricum, începerea unei biserici nu este partea cea mai grea ; oricine poate închiria o clădire şi poate să pună un afiş în faţă. Partea cea mai grea este să faci ca biserica să funcţioneze. ,,Duceţi-vă…” Hei, avem o poruncă de a merge – să ne mişcăm, haideţi să începem! Când Dumnezeu spune cuiva, aşa cum a făcut-o în Luca 19, să facă ceva, mai târziu când va auzi doar scuze, El se va supăra (Luca 19:22-23). Dar când Creştinul ascultă şi merge, atunci “Iată, Eu sunt cu tine.” Acum tu ai puterea şi privirea lui Dumnezeu îndreptate asupra ta; El este cu tine! Când copiii lui Israel au intrat în final, în Ţara Promisă, ca să o cucerească, sunt sigur că unii soldaţi au spus: ,,Hei, ce-i cu toată această vorbărie despre Dumnezeul care ne ajută? Scutul meu este cel care mă apără; sabia mea este cea care îi omoară pe uriaşi; Dumnezeu n-a trimis nicio urgie ca să-i omoare pe duşmanii noştri. De ce nu face Dumnezeu ceva?” El a făcut! Când au intrat, Dumnezeu şi-a eliberat puterea prin ei, pentru a-i omorî pe uriaşi.
Dumnezeu ne-a dăruit ceva ce este ,,mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul. . .” şi aceasta este Biblia, Cuvântul Lui (Evr. 4:12) şi "Evanghelia Lui Hristos; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire,” chiar şi în secolul douăzeci şi unu (Romani 1:16).
De G. M. Matheny
Copyrighted ©
Motivul pentru care biserica este aici, astăzi, este că Isus Cristos a promis continuitate bisericii Lui, ca ea să rămână până la sfârşitul veacului (Mat. 16:18). Rareori se întâmplă ca ceva să dureze mai mult de o sută de ani. Doar puţine afaceri au rezistat mai mult de atât şi doar câteva ţări au rezistat mai multe sute de ani, dar biserica este aici de două mii de ani! Şi aceasta s-a întâmplat fără ca ea să aibă un preşedinte, un parlament, o constituţie, o armată sau o ţară. Mulţi oameni îşi dau vieţile pentru un club, un partid politic sau o activitate. Ele însele nu sunt greşite, dar eu nu-mi voi da viaţa pentru ele; ele au fost fondate de om şi vor muri odată cu el. Implică-te în ceva ce Fiul lui Dumnezeu a înfiinţat şi a promis că-l va supraveghea! De asemenea, El a promis să te ajute să poţi face lucrul acesta: ,,Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta” (I Tes. 5: 24).
,,Dar Domnul s-ar putea întoarce chiar acum!” Unii cred că întoarcerea Domnului este aproape. Cu toate că nu ştiu când va fi, sper să fie cât mai curând. Dar să foloseşti întoarcerea Domnului ca o scuză pentru a nu-L sluji, pentru că ,,nu voi avea timp să fac nimic,” înseamnă că ai pierdut viziunea! Dacă Domnul ar veni acum în timp ce pornim biserici, atunci înseamnă că facem ceea ce trebuie să facem. Când se va întoarce Cristos, nu vreau ca El să mă găsească acasă, irosind timpul (Ef. 5:16-17).
Dumnezeu binecuvântează direcţia în care mergi. Când El se va întoarce tu vei avea bucurie deoarece ai plecat de la punctul ,,A”, chiar dacă nu ai ajuns încă la punctul ,,B”. Te-a chemat Dumnezeu? Dacă da, El încă te cheamă ,,căci lui Dumnezeu nu-i pare rău de darurile şi de chemarea făcute” (Rom.11:29). Dacă Cristos s-ar întoarce astăzi, unde ai vrea să fii găsit? Pe drumul tău spre Ninive, sau în pântecele unui peşte (Iona 1:2-17)? Aşteaptă Dumnezeu ceva de la tine, chiar dacă nu ai spus încă, da? În Matei capitolul 20, Cristos ne dă o pildă a unui om care angajează lucrători pe terenul lui; unii au fost chemaţi în ceasul al ,unsprezecelea”. Cristos a spus: ,,Nu sunt douăsprezece ore într-o zi” (Ioan 11:9), aceasta înseamnă că unii au fost chemaţi când nu mai era decât o oră de muncă şi până au ajuns pe câmp cine ştie cât timp le-a mai rămas de muncit. Dar Biblia spune că ei au fost plătiţi la fel ca ceilalţi. Fiul lui Dumnezeu cheamă acum lucrători pe câmpul Lui pentru a ajuta la ducerea la îndeplinire a Marii Însărcinări şi El va continua să cheme chiar şi în ceasul al unsprezecelea! Câteodată, El ne va chema în ceasul al unsprezecelea al vieţii noastre, când suntem bătrâni. Moise a fost chemat, când avea opzeci de ani, să se întoarcă în Egipt şi să conducă poporul Lui Dumnezeu afară din robie.
Dumnezeu aşteaptă mai mult de la tine!
,,Cui i se dă mult, i se cere mult.” (Luke 12:48) În unele ţări sunt oameni care câştigă 100.00 $ într-un an, alţii 100.00 $ într-o lună, alţii 100.00 $ într-o săptămană, alţii 100.00 $ într-o zi, iar alţii chiar mai mult. Unii dintre voi aveţi mai mult ca alţii – mai mulţi bani, mai multă educaţie, mai multe abilitaţi, mai mult talent şi multe alte avantaje. Dumnezeu aşteaptă mai mult de la voi! Tot ce avem este de la Dumnezeu (I Cor. 4:7) şi ni s-a dat pentru a le folosi după voia Lui, pentru gloria şi plăcerea Lui (Ap. 4:11).
Dumnezeu nu cheamă pe aceia care stau şi visează că vor face ceva, ci pe aceia care sunt deja implicaţi în ceva, aceasta deoarece ei vor să facă ceva. Domnul nu poate folosi ,,trântori”. Tu pe cine ai trimite – pe omul care a câştigat zece talanţi sau pe cel care a ascuns singurul lui talant şi nu a vrut să-l folosească pentru Dumnezeu? (Luca 19:11-27).
Când Dumnezeu a chemat bărbaţi pentru prima călătorie misionară a bisericii, El s-a dus la o biserică (Fapte 13:1-3), nu la un studiu biblic; au existat studii biblice înainte să vină Cristos pe pământ. El i-a vrut pe cei care au iubit destul de mult biserica pentru a fi credincioşi faţă de ea şi au ajutat-o prin a fi liderii ei, pentru că s-au dus să înfiinţeze biserici. Există o lege spirituală care spune că fiecare se reproduce după soiul lui. I-a chemat pe cei care îşi îndepliniseră deja sarcinile: ,,după fapte-i veţi cunoaşte”. (Matei 7:20) Aşa că El a chemat pe Barnaba, care era probabil pastorul bisericii din Antiohia, el fiind trecut primul pe lista profeţilor şi învăţătorilor; şi pe Saul, care va deveni măreţul Pavel.
,,Chemat?”
,,De unde ştiu că sunt chemat?” Există o dorinţă? Scriptura spune: ,,Adevărat este cuvântul acesta: ,,Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.” ” (I Tim. 3:1). De două ori într-un verset, Dumnezeu a folosit cuvântul dorinţă în legătură cu lucrarea de slujire. Da, toţi trebuie să slujim pe Domnul nostru, dar versetul vorbeşte despre slujba de ,,episcop” (supraveghetor). Eu, pur şi simplu, am vrut să fac lucrarea lui Dumnezeu, dar nu întotdeauna a fost aşa. Cam după un an şi jumătate după ce mi-am pus încrederea în Cristos ca mântuitor personal, am plecat la Colegiul Biblic. Ca să vă spun drept, de două ori în viaţa mea am vrut să renunţ, şi aceasta s-a întâmplat pe când eram la Colegiul Biblic. În prima săptămână din primul an la colegiu, priveam în jur şi gândeam: ,,Aceşti oameni sunt mai buni decât mine, ei pot să cânte şi unii dintre ei au studiat chiar la licee creştine”, ceva ce nu crezusem până atunci că există. Pe vremea aceea, mi-era teamă să vorbesc în public; chiar şi un învăţător de şcoală Duminicală trebuie să stea în faţa copiilor. (Dacă ai o astfel de teamă, aceea de a vorbi în public, fă aceasta [vorbeşte] de câteva ori şi frica va pleca. Începe!)
Cred că era ceva foarte clar care lucra în mine şi acela era faptul că ştiam că lumea nu mă putea face fericit. Făcusem toate lucrurile pe care lumea le credea că te pot face fericit şi nu eram fericit! În orice caz, în prima mea săptămână la Colegiul Biblic priveam în jur şi gândeam: ,,Acesta este un loc frumos şi mă bucur de ceea ce aud, dar mi-e teamă să stau în faţa oamenilor şi să vorbesc, aşa că n-are niciun rost. Plec de aici!” Atunci a fost prima dată când am auzit vocea Domnului. Nu, nu l-am auzit cu urechile mele, ci i-am auzit vocea în interior, unde a zis: ,,Rămâi aici ori va fi rău de tine.” Apoi acelaşi lucru s-a întâmplat din nou în prima săptămână din al doilea an de colegiu. Priveam în jur şi gândeam: ,,Ce fac eu aici? Am făcut o greşeală.” Atunci Dumnezeu mi-a vorbit din nou: ,,Va fi rău de tine.” Ghiciţi ceva, am decis că e mai bine să continui! Dar tot nu aveam vreo idee în legătură cu ce voi face pentru Domnul.
S-a întâmplat ca în al doilea an de colegiu, un misionar să vină şi să vorbească de la amvon timp de cincisprezece minute. Nu-mi aduc aminte numele lui sau în ce ţară era misionar, dar ne-a vorbit despre plantarea de biserici şi eu m-am gândit cam aşa: ,,Aş dori să fac şi eu aceasta.” “[El] doreşte un lucru bun.” (I Tim. 3:1) Acesta a fost începutul chemării mele; a fost ca şi când un băţ de chibrit lovi catranul şi o mică luminiţă apăru. Dar diavolul mi-a adus aminte că mi-era teamă de vorbirea în public şi mi-a stins astfel acea mică flacără! Apoi în anul al treilea, băţul de chibrit fu lovit din nou şi de atunci încolo flacăra nu se mai stinse niciodată şi sper ca ea să nu se mai stingă niciodată, nici de acum încolo!
De asemenea, în al treilea an la colegiu, am fost convins că Dumnezeu vrea să fac întâi o lucrare în State şi să nu merg imediat peste ocean să fac ,,practică” pe oameni. După absolvire, am fost pastor asociat timp de şase ani şi după aceea am plecat să încep o biserică, unde am păstorit cinci ani şi jumătate. Cam după doi sau trei ani de pastoraţie în acea biserică, bunul meu prieten Richard a venit la mine într-o zi. El şi familia lui erau într-o lucrare de înfiinţare a unei biserici şi în mod natural am atins acest subiect. I-am spus că vreau să vorbesc cu el afară şi ne-am dus în spate, acolo unde un pârâiaş frumos curgea prin curtea noastră; i-am spus prietenului meu că voiam să fac ceva nou în slujirea mea şi că nu mai spusesem nimănui din biserică.
Mă întrebă: ,,Ce anume?”
I-am răspuns: ,,Vreau să fiu misionar!”
,,Vrei?” întrebă el surprins.
,,Da” am spus.
Apoi mi-a pus întrebarea care urma în mod natural: ,,Unde vrei să fii misionar?”
,,Nu ştiu”, i-am răspuns: ,,vreau pur şi simplu să merg undeva să încep biserici!” Şi am adăugat: ,,Chiar acum, în timp ce vorbesc cu tine, dorinţa de a fi misionar este aşa de puternică, încât simt că explodez!”
Trebuie să înţelegeţi ceva aici. Mă simţeam vinovat. Dumnezeu mă chemase să fiu pastor şi mă bucuram, dar dorinţa inimii mele era să fiu misionar. Simţeam că sunt cu trupul undeva şi cu inima în altă parte şi că trebuie să mă îndrept şi să cer lui Dumnezeu să mă ierte. Am împărtăşit aceste gânduri cu prietenul meu Richard, care mi-a zis: ,,Dumnezeu foloseşte viziunea noastră pentru a ne menţine în mişcare.”
,,Ai dreptate!” am răspuns. Era ca şi când Dumnezeu îmi spunea: ,,Dacă tu faci asta şi asta, atunci te voi lăsa să faci ceea ce vrei cu adevărat.” Când eu şi Nancy am părăsit biserica pe care o începusem, ea se susţinea singură şi strânsese bani de ajuns încât să cumpere o clădire, cu numerar. Am aşteptat până ne-a venit un nou pastor şi apoi am pornit ca misionar spre România, cu speranţa că voi multiplica tot ceea ce am învăţat în SUA.
Este foarte adevărat că unii se împotrivesc chemării lui Dumnezeu pentru viaţa lor - precum Iona, care a fugit de ea, sau Petru, pe care Isus Cristos l-a întrebat de trei ori la rând: ,,Mă iubeşti mai mult decât aceştia [peştii]?” (Ioan 21:15-17) De aceea Isus a zis: ,,Mare este secerişul dar puţini sunt lucrătorii” (Luca 10:2). Nu este vina lui Dumnezeu că există mai mult de lucru decât există oameni disponibili să o facă, este scris: ,,lucrătorii sunt puţini". Dumnezeu ştie de câţi lucrători are nevoie; sunt oameni care pur şi simplu nu răspund la chemarea Lui. Biblia ne spune că Dumnezeu l-a întrebat pe Ilie când fugea de lucrarea la care fusese chemat: ,,Ce faci tu aici, Ilie?” Dumnezeu a întrebat cu o voce ,,înceată şi liniştită” (I Regi 19:9–13).
Cu ani în urmă, când eram copil, şedeam în sufragerie şi auzeam telefonul sunând de mai multe ori decât ar fi trebuit. Părinţii mei ştiau cine sună şi nu voiau să răspundă la telefon. Pentru mine era distractiv atunci, dar nu îndrăzneam să râd; de fapt, atunci când auzeam telefonul sunând, se făcea foarte linişte în casă. Mama spunea: ,,Va înceta să mai sune după alte câteva încercări.” Tata dădea din cap afirmativ, da, dar soneria era foarte insistentă. În cele din urmă, tata se ridica şi apuca telefonul încet, spunând: ,,Da, ok, în regulă,” şi apoi: ,,la revedere.” Totul a ieşit bine şi da, Dumnezeu are numărul tău şi: ,,lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Rom. 11:29). Dacă ai fost chemat pe câmpul de misiune, ai pornit? Te întreabă cumva Dumnezeu: ,,Ce faci tu aici?” sau ,,Mă iubeşti mai mult decât aceştia?” Crezi că Dumnezeu te poate face nefericit? Apostolul Pavel a spus: ,,Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, că m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui” (I Tim. 1:12). Cel care te-a făcut, nu te va face nefericit. Ascultă chemarea!
A chemat cumva Dumnezeu pe cineva pe care îl iubeşti sau pe vreun prieten de-al tău? Vrei să încurajezi acea persoană să asculte de Dumnezeu în loc să doreşti ca el sau ea să stea degeaba? Câteodată, rudele sau prietenii fac ca persoana care este chemată de Dumnezeu să se simtă prost, nepăsătoare şi asta pentru că-i părăseşte. Nu poţi să nu te întrebi despre creşterea spirituală a acestor oameni; ei fie au uitat, fie nu cred că Dumnezeu e acela care vrea ca cineva să fie misionar. Eşti atât de egoist încât să nu renunţi la cei pe care-i iubeşti? De obicei, prietenii şi rudele nu sunt împotriva misiunii. Poate ei chiar îi încurajează pe misionari; dar ei nu vor ca tu să fii unul dintre ei şi să pleci. Nu uita ,,Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, între rudele lui şi în casa lui” (Marcu 6:4). Este ceva normal să vrei ca prietenii şi rudele să locuiască aproape de tine, dar ce-ar fi să-i laşi în voia Domnului? Te faci cumva vinovat de aceasta? Da, este un sacrificiu din partea celor ce lasă în mâinile Domnului, dar de asemenea şi o binecuvântare (vezi I Sam. 2:20-21).
Ia o decizie cumpătată: ,,Socoteşte-ţi costurile”
Când eram tânăr îmi plăcea sportul şi chiar dacă îmi dădeam toate silinţele, nu eram decât de nivel mediocru. În liceu alergam pentru echipa de atletism a şcolii. Într-un an, am ieşit pe primul loc în cursa de doi kilometri, dar asta s-a întâmplat doar o dată, după aceea, m-am plasat fie pe locul doi, trei sau niciunul. Când şcolile din liga noastră s-au întâlnit pentru faza finală, urmau să se dea cinci medalii pentru primele cinci locuri, la fiecare eveniment. Vreau să vă spun că am reuşit să ies pe locul cinci şi să primesc o medalie. Da, n-a fost decât o amărâtă de medalie pentru locul cinci, dar există ceva de învăţat de aici. Ştiam că şansele mele de a mă plasa pe unul din cele cinci locuri erau minime. De asemenea, ştiam că toţi ceilalti care alergau, erau buni şi aveau toate şansele să câştige, iar după estimările mele, tot ce puteam obţine era locul şase.
Cu o săptămână înainte de întâlnirea din ligă stăteam pe o bancă la antrenament şi gândeam: ,,Cum aş putea să mă calific şi eu pentru o medalie?” Poate unii cred că eu ar fi trebuit să pun ochii pe medalia de aur; poate, dar Biblia spune: ,,Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unu; fiecăruia după puterea lui.” (Matei 25:15) Adevărul este că nu toţi avem acelaşi talant, chiar dacă admitem că sunt şi alte lucruri care influenţează rezultatul. În timp ce contemplam cursa, am realizat că singurul mod prin care puteam lua locul cinci, era să ,,alerg până-mi dau sufletul”. Doream să fiu de ajutor echipei mele la premierea finală, asta pentru că fiecare medalie conta, dar cu tot efortul meu, nu era sigur că voi fi printre primii cinci pentru a lua o medalie. Putea fi în zadar, merita? Am decis totuşi să încerc cel puţin şi să fac tot posibilul.
După o săptămână, ne-am strâns împreună în jur de cincisprezece licee. Ca de obicei, eram puţin nervos. Cursa de doi kilometri avea şase ture de pistă şi în prima parte eram cam pe unde gândeam eu că trebuia să fiu, pe locul şase. Eram deja obosit şi voiam s-o las mai uşor şi să încep să rămân în urmă. Apoi îmi adusei aminte ce îmi propusesem, că voi face tot posibilul: ,,Ok”, am zis şi am început să măresc pasul. Primii trei alergători se aflau cu mult în faţa mea, dar cel care era pe locul patru atunci şi cel de pe locul cinci se aflau la câţiva metri înaintea mea. I-am întrecut pe amândoi şi în timp ce îi depăşeam am auzit pe unul din ei spunând: ,,Oh, oh”. Ştia că dacă vrea să rămână pe un loc fruntaş trebuia să ţină pasul cu mine. Am reuşit să rămân pe poziţia patru până la ultima tură după care acesta mă depâşi, parcă întrezăream ce urma să se întâmple. Totuşi, în final, am ocupat locul cinci şi mi-am primit mica medalie pe care o păstrez şi astăzi.
Ideea este următoarea: ziua în care am primit medalia nu este ziua în care am câştigat-o, ci cu o săptămână înainte, în ziua în care am stat şi am socotit costurile. ,,Căci, cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească? ” (Luca 14:28-30) Cei mai mulţi oameni încep, dar nu prea mulţi sfârşesc. Este un lucru să te gândeşti la viziunea ta, dar este altceva să plăteşti pentru ea. Toate visurile tale vin cu o etichetă de preţ; eşti dispus să plăteşti preţul? Cât de mult vrei? Cred că nu este întotdeauna înţelept să spui altora care este viziunea ta, aşa cum a făcut Iosif care a fost urât de către fraţii lui! De asemenea, oricare ar fi lucrul care te va reţine sau impiedica să împlineşti viziunea ta, lasă-l, evită-l, fugi de el. Fie un păcat fie o distragere care te reţine de la a împlini voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta.
Sacrificiu
Trebuie să schimb subiectul aici. Soţia mi-a mărturisit că atunci când a fost mântuită, la vârsta de şaisprezece ani, a vrut să fie misionară, dar spunea ea: ,,Credeam că e o chemare prea înaltă pentru mine.” La început nu am văzut-o aşa, dar, într-adevăr, este o chemare înaltă.
Noi, misionarii, primim mai multă laudă decât merităm, dar se compensează cu ceea ce se întâmplă când ajungem pe câmpul de misiune. Trebuie să supravieţuieşti pe câmpul de misiune sau oriunde Dumnezeu te-a chemat sau, în caz contrar, toate rugăciunile, postul şi banii cheltuiţi cu susţinerea şi trimiterea ta au fost în zadar. Din aceste motive, experienţa şi pregătirea sunt importante. Un colegiu Biblic sau un institut Biblic, ajută la eliminarea celor care nu vor rezista, oameni cu zel dar fără ,,rădăcină în ei.” Am auzit tineri spunând: ,,N-am nevoie de şcoală, am un Dumnezeu mare.” Da, Dumnezeu este mare şi înţelept. De aceea, Isus i-a instruit şi învăţat pe ucenicii Lui.
Lucrătorii creştini au nevoie de încurajare! Ne aflăm în lupte spirituale şi unii dintre noi se gândesc să renunţe şi ghiciţi ceva, unii chiar o fac! Am auzit un misionar spunând: ,,Cred că mulţi misionari au renunţat deja în inima lor, dar nu s-au întors încă acasă din cauza mândriei lor.” Este adevărat, atunci când ai încheiat lucrarea, Dumnezeu te poate chema pe un alt câmp de lucru sau acasă. Însă unii nu au încheiat-o. Când misionarii eşuează, atunci ei îi vor descuraja pe cei care i-au trimis şi, de asemenea, pe cei care fac planuri să plece ca misionari. Lucrătorii creştini au nevoie de încurajare periodică, deoarece unii dintre ei trec prin bătălii spirituale. Doar prin simplul fapt că ştii că vei petrece cei mai buni ani ai vieţii tale într-o ţară străină (chiar dacă este bogată), departe de prieteni, rude şi familie, îşi poate lua tributul; în unele ţări există misionari care nu au mai văzut un alt concetăţean de mulţi ani. Sunt dintre aceia care spun că misionarii ar trebui să îndeplinească lucrarea cu bucurie pentru Domnul şi aşa şi este, dar cei ce spun asta nu fac nimic în sensul acesta! Mulţi dintre ei nici măcar nu spun vecinilor cum pot să fie mântuiţi!
Învăţarea unei limbi noi cere mai mult decât sunt unii dispuşi să ofere şi, în primul rând, să gândeşti într-o altă limbă este o muncă mentală. Te epuizează. Am căzut la cursul de spaniolă la liceu, dar aceasta din cauza unei probleme de atitudine pe care profesorul a avut-o! (Ha! Ha!) Dar am învăţat să predic şi să predau în română. Da, fac partea mea de greşeli în vorbire, dar totuşi sunt înfiinţate biserici şi sunt instruiţi tineri. Folosirea unui translator păstrează un zid de despărţire între tine şi oameni. Studierea şi mersul la o şcoală de limbă sau angajarea unui profesor personal este un imperativ. Să nu crezi că trebuie să fii perfect pentru a începe să foloseşti limba străină; trebuie doar să începi! Multe lucruri pe care le-am auzit în liceu despre învăţarea unei limbi străine erau adevărate, inclusiv cel care spune că este mai uşor să înveţi când eşti mai tânăr. Însă eu, când am ajuns pentru prima oară în România, aveam patruzeci de ani şi ceva probleme cu auzul.
Şocul cultural?
Şocul cultural apare când sufletul tău tânjeşte să vadă ceva cunoscut, familiar. Dacă ai sluji într-o ţară care vorbeşte engleza şi ai avea tot confortul din lume, cu care noi suntem obişnuiţi, şi un standard bun de viaţă, chiar dacă nu ai înţelege ce este şocul cultural, crede-mă, este real. Aceste diferenţe din fiecare cultură la început par a fi amuzante, dar după şase luni vor începe să te afecteze în mod inconştient. După un an şi jumătate după ce am devenit misionar am vorbit cu un alt misionar, care slujise într-o altă ţară timp de mulţi ani, despre cât de vinovat mă simţeam pentru că arătam supărat tot timpul. Mi-a răspuns că treceam printr-un şoc cultural. I-am spus: ,,Nu, nu am un şoc cultural; sunt supărat.” Iar el mi-a zis: ,,Aşa este şocul cultural la tine.” Spunea că acesta afectează în mod diferit pe oameni. Pentru unii era depresia în care intrau sau dorinţa de a renunţa, dar pentru mine era starea de supărare. Faptul că ştiam cauza m-a ajutat să ies din ea, și acum nu este o problemă. Un alt misionar mi-a spus că, după ce fusese în Ungaria mai bine de un an, ajunsese să-şi piardă dorinţa de a lucra şi această lipsă a dorinţei a durat aproape trei luni şi nici el nu înţelesese de ce. îl cunosc bine pe acest misionar şi pot să vă spun că nu era leneş şi chiar şi soţia lui îl întrebase: ,,Crezi că este şocul cultural?” El mi-a spus ceea ce tocmai am afirmat, că ştiind care era cauza, l-a ajutat să-şi depăşească starea. Inconştient, noi luptăm sau încercăm să schimbăm cultura, în loc să o acceptăm. Noi, în Vest, putem ajunge răsfăţaţi din cauza sistemului nostru şi apoi ne aşteptăm ca cei din alte ţări să ne trateze la fel. Apoi, în momentul în care ei nu procedează aşa, ne supărăm sau ne descurajăm şi oamenii văd asta în noi, dar ei nu au fost nepoliticoşi; este doar o diferenţă de cultură.
Semeni cu unul dintre copiii lui Israel în pustie care cârteşte la uşa cortului? Te plângi sau eşti mulţumitor? În cele din urmă, ca misionar, făceam ceea ce voiam să fac cu poporul pe care îl doream.
Mulţi oameni pot accepta timp de câteva săptămâni o împrejurare rea. Chiar şi în vacanţă, în zone cu privelişti frumoase, după aproximativ două săptămâni, oamenii vor să se întoarcă acasă să-şi vadă prietenii şi împrejurimile familiare, dar misionarii nu, ei rămân acolo. Care este ideea în toate acestea? Poţi avea zile proaste chiar şi în ţara ta, în oraşul tău, la serviciul tău; doar că, într-o altă ţară, este mult mai greu. Tatăl soţiei mele a murit pe când noi ne aflam aici, în România, şi ea nu a putut merge la înmormântare. Cei mai mulţi misionari merg în ţările sărace – sau cel puţin sărace în comparaţie cu America – unde magazinele şi mărfurile de vânzare nu par atât de frumoase sau atractive. Din acest motiv este bine ca misionarul să aibă o casă decentă, cu aparatură şi mobilă cu care este obişnuit ; de ce să îngreuneze situaţia familiei sale? Există multe sfaturi care se dau cu privire la casa în care trebuie să locuiască un misionar, dar, de obicei, vin de la oameni care nu sunt misionari. Diavolul are privirea aţintită asupra ta şi a familiei tale. Dacă ai fi soldat în război, pe cine ai împuşca dacă ar fi să tragi asupra duşmanului? Nu i-ai ţinti pe ofiţeri? Tot aşa, diavolul ţinteşte liderii spirituali.
Nu am atins încă problemele de sănătate şi igienă din majoritatea ţărilor din Africa. Unde este normal ca un misionar să contacteze malarie, pe care o va avea pentru tot restul vieţii! Sau alte probleme cu rudele, care te vor înapoi în ţară, sau cu copiii tăi, care au ajuns la adolescenţă şi nu vor să fie smulşi de la liceul lor şi de lângă prieteni! Sau situaţia când binecuvântările pe care le aştepţi nu se mai materializează. Toate acestea şi multe altele înseamnă un singur lucru, că trebuie să iei o decizie cumpătată şi la rece şi soţia ta trebuie să fie de acord: este Domnul Cel care te cheamă sau tu? Socoteşte costurile; multe lucruri par amuzante la început, dar gândeşte-te la ce va fi peste trei sau patru ani sau 20 de ani.
Eram în a doua mea călătorie în SUA, pentru a vizita bisericile care ne susţin; cu câteva luni înainte de a ne întoarce pe câmpul de misiune din România mă rugam într-o după amiază şi am simţit că Domnul vrea să-i spun că îl iubesc. Nu-mi aduc aminte să mai fi fost atât de pătruns până atunci. Ceva de genul lui Petru, pe care Domnul l-a întrebat de trei ori la rând: ,,Mă iubeşti mai mult decât aceştia?” Aşa că, i-am zis: ,,Da, Doamne, te iubesc.” Apoi Domnul mi-a vorbit: ,,Întoarce-te în România,” Nu i-am auzit glasul cu urechile mele, dar l-am auzit. Am fost surprins de aceasta şi timp de câteva momente nu m-am mai rugat. Am plecat capul din nou şi am rostit: ,,Păi da, Doamne, întotdeauna am plănuit să mă întorc în România.” Şi din nou L-am auzit: ,,Vezi să te duci!” Am încetat să mă mai rog şi am încercat să-mi dau seama de ce Domnul îmi spusese acele cuvinte. Gândeam: ,,Nu ştie Dumnezeu că planific să mă întorc în România?” Până la sfârşitul zilei am realizat ceea ce Domnul deja ştia: îmi imaginasem cât de ,,distractiv” ar fi putut fi dacă aş fi candidat pentru o biserică ,,mare” în Statele Unite, care avea nevoie de un nou pastor. Cu toate că eram conştient de faptul că mă gândisem la aceasta, îmi spusesem că nciodată nu voi accepta oferta. Dar dacă nu este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea, atunci de ce să mai privesc în acea direcţie? Dumnezeu mă voia înapoi în România cu inima, nu doar cu trupul.
Ultimul lucru pe care Isus l-a spus în cartea Matei este: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Mat. 28:18b-20). Cristos ne-a poruncit trei lucruri: Mântuiţi pe oameni – de aceea mergem şi îi facem ,,ucenici” şi asta se aplică ,,tuturor neamurilor”. Apoi îi ,,Botezăm”, şi după aceea ,,Îi învăţăm să păzească tot ce ne-a poruncit.” În felul acesta şi ei pot învăţa Biblia. Asta-i tot ce fiecare dintre noi trebuie să facă! Cineva poate va zice: ,,Cred că există mult mai multe implicate aici.” Ok, dacă îi înveţi ,,toate lucrurile” pe care Cristos ni le-a poruncit, asta-i tot. Câştigă-i, botează-i şi învaţă-i, apoi încă ceva, nu trebuie să inversăm ordinea.
Când Moise vorbea naţiunii lui Israel în Deuteronom 1:6-9, le-a reamintit ceea ce Dumnezeu le spusese părinţilor lor cu aproape patruzeci de ani înainte, când le-a spus: ,,Aţi locuit destulă vreme muntele acesta.” Cu alte cuvinte, era bine că se aflau pe acel munte, dar dacă continuau să rămână acolo, nu mai erau în voia lui Dumnezeu. Câteodată ne aflăm în ,,pustie” pentru pregătire şi altă dată pentru pedepsire (Evr. 12:6); indiferent care era situaţia lor, nu era voia lui Dumnezeu pentru ei să rămână acolo pe perioadă nedeterminată. Dumnezeu a spus că era bine pentru ei să fie acolo; dar aceasta ajunge, să mergem înainte. În ambele pasaje, Matei 28:19-20 şi Deuteronom 1:6-9, poporul lui Dumnezeu primeşte porunca de a porni la drum: Duceţi-vă! Doar visatul în legătură cu Ţara Promisă nu te va duce acolo! Vrei ceva mai bun? Atunci ceva trebuie să se schimbe. Dacă Dumnezeu te binecuvântează în ceea ce faci, continuă să faci, dacă nu, continuă să citeşti, deoarece, dacă eşti blocat, atunci nu vei ajunge să porneşti niciodată. Israel a pierdut 40 de ani în pustiu pentru că le era frică să asculte de Dumnezeu. O generaţie întreagă a pierdut din posesie lucrul cel mai bun pe care Dumnezeu îl avea pentru ei. Ce trist este să ştii că altcineva va obţine ceea ce putea fi al tău. ,,Aţi locuit destulă vreme în muntele acesta: Întoarceţi-vă şi plecaţi; duceţi-vă...” (Deut. 1:6-7).
Când te arzi la mână deoarece te-ai purtat nebuneşte sau ai fost nepăsător, vei simţi ceva numit ,,durere”. Dar, mulţumiri fie aduse Domnului, nu va ţine o veşnicie! Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a plânge, dar nu ne-a făcut pentru a plânge pentru totdeauna. Există o vreme pentru fiecare (vezi Ecl. 3:1-8), chiar şi pentru depăşirea situaţiilor. Unii refuză orice ajutor: ,,Rahela îşi jelea copiii, şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau” (vezi Mat. 2:18), dar Regele David, căruia, datorită păcatului său, i-a murit copilul, a zis cam aşa: Ok, am fost prost, am păcătuit, am avut parte de această mare pierdere şi m-am pocăit în sac şi cenuşă, dar nu voi rămâne aici.” El s-a rugat lui Dumnezeu: ,,Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale” (vezi 1 Sam. 12:9-23, Ps. 51:8-12). Ce alegi – bucuria Domnului sau să te răneşti singur? A fost bine că ai fost trimis în camera ta, dar nu te întoarce cu o faţă tristă, astfel încât să-i faci pe ceilalţi să se simtă jalnic. Tatălui meu nu i-a plăcut niciodată să mă vadă umblând cu o faţă tristă. El obişnuia să spună: ,,Schimbă-ţi înfăţişarea sau îţi voi da eu un motiv să arăţi trist” (vezi Deut. 28:47-48). Cere-i Domnului ,,bucurie” (Ioan 16:24). Asta a făcut David şi el era de ajuns de înţelept să ştie că în felul acesta va fi benefic pentru lucrarea Domnului, pentru că atunci când a fost fericit a zis: ,,şi păcătoşii se vor întoarce la Tine” (Ps. 51:12-13). Nu suntem de niciun folos pentru Domnul nostru dacă rămânem blocaţi în noroi, sau dacă refuzăm să părăsim zona noastră de confort; dar există o binecuvântare care ne aşteaptă când ascultăm de Domnul.
Unii oameni au o frică când vine vorba de a-şi dărui viaţa Domnului şi a-L lăsa pe El să ia decizii pentru vieţile lor. ,,Ce se va întâmpla cu mine? Unde mă va trimite Dumnezeu, la Polul Nord? Ce va crede familia mea? Cum voi face rost de bani?” Există şi din aceia care au absolvit un colegiu Biblic, au făcut stagiatura într-o biserică locală, şi-au strâns bani, şi-au dus familia şi pe ei la oraşul, statul sau ţara unde-i vrea Dumnezeu, dar totuşi nu fac nimic acolo. Le e frică să înceapă! Frica de eşec îi ţine deoparte, dar prin neîncercarea lor, ei au avut deja un eşec! În pilda din Luca 19:11-27, omul cu un talant a ascuns darul primit de la Dumnezeu. Apoi ceva s-a vestit: ,,Luaţi-i polul, şi daţi-l celui ce are zece poli.” Cei ce stăteau acolo au rămas surprinşi şi au zis: ,,Doamne, el are zece poli.” Da, şi acum el are unsprezece poli deoarece va face ceva cu ultimul!
Există oameni care au tot ce le trebuie: chemare, abilitate, susţinere şi lor nu le este frică să lucreze; lor le este teamă să înceapă sau le este teamă de responsabilităţile care vor veni cu lucrarea. Dar povara vinei va fi mai grea dacă ei nu fac asta. Oricum, începerea unei biserici nu este partea cea mai grea ; oricine poate închiria o clădire şi poate să pună un afiş în faţă. Partea cea mai grea este să faci ca biserica să funcţioneze. ,,Duceţi-vă…” Hei, avem o poruncă de a merge – să ne mişcăm, haideţi să începem! Când Dumnezeu spune cuiva, aşa cum a făcut-o în Luca 19, să facă ceva, mai târziu când va auzi doar scuze, El se va supăra (Luca 19:22-23). Dar când Creştinul ascultă şi merge, atunci “Iată, Eu sunt cu tine.” Acum tu ai puterea şi privirea lui Dumnezeu îndreptate asupra ta; El este cu tine! Când copiii lui Israel au intrat în final, în Ţara Promisă, ca să o cucerească, sunt sigur că unii soldaţi au spus: ,,Hei, ce-i cu toată această vorbărie despre Dumnezeul care ne ajută? Scutul meu este cel care mă apără; sabia mea este cea care îi omoară pe uriaşi; Dumnezeu n-a trimis nicio urgie ca să-i omoare pe duşmanii noştri. De ce nu face Dumnezeu ceva?” El a făcut! Când au intrat, Dumnezeu şi-a eliberat puterea prin ei, pentru a-i omorî pe uriaşi.
Dumnezeu ne-a dăruit ceva ce este ,,mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul. . .” şi aceasta este Biblia, Cuvântul Lui (Evr. 4:12) şi "Evanghelia Lui Hristos; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire,” chiar şi în secolul douăzeci şi unu (Romani 1:16).
De G. M. Matheny
Copyrighted ©
